La Palatul Victoria a avut loc ceremonia de semnare a contractelor pentru lucrări de execuţie a conductei de transport gaze naturale – faza 1, în cadrul Proiectului BRUA.
"Proiectul BRUA reprezintă pentru Guvernul Mihai Tudose o prioritate, (…) este un proiect deosebit de important pe securitatea şi independenţa energetică a României. (…) Asistăm astăzi la semnarea contractelor pentru lucrările de execuţie pentru prima fază a conductei de gaze naturale de 478 de km între localităţile Podişor şi Recaş şi trei staţii de compresoare. (…) Valoarea totală a investiţiei este estimată la 480 de milioane de euro, dintre care aproximativ 180 de milioane fondurile nerambursabile", a declarat Ciolacu, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, Ministerul Energiei a emis pe 27 februarie autorizaţia de construire, iar ulterior s-au desfăşurat proceduri pentru atribuirea lucrărilor.
"BRUA este un proiect între Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Prioritatea principală rămâne creşterea securităţii energetice a României. Mai mult, se estimează aproximativ 4.000 de noi locuri de muncă, creşterea cererii de bunuri de consum, ca urmare a creării de noi locuri de muncă, atragerea unor venituri suplimentare la bugetul statului, diversificarea resurselor de gaze şi îmbunătăţirea securităţii energetice a României, stimularea altor investiţii şi afaceri conexe şi stimularea dezvoltării economiei locale prin creşterea valorii terenurilor aflate în apropierea noii conducte şi creşterea numărului de gospodării, agenţi economici ce se vor racorda la reţeaua de gaze naturale", a spus Ciolacu.
El a precizat că Guvernul mai are câteva priorităţi în domeniul energetic, printre care: protejarea consumatorilor casnici vulnerabili, care din diferite motive nu au acces la gaze naturale, reducerea sărăciei energetice şi regularizarea totală a preţurilor de achiziţie a gazelor naturale.
Ministrul Economiei, Gheorghe Şimon, a declarat că BRUA este un proiect strategic de mare importanţă pentru România, dar şi pentru arhitectura sistemului energetic regional şi european.
Ministrul Energiei, Toma Petcu, a spus că aşteaptă ca şi celelalte state din proiect să urmeze exemplul României.
"Semnarea de astăzi pune România în grafic cu angajamentul faţă de Uniunea Europeană şi faţă de partenerii implicaţi în acest proiect. Aşteptăm ca şi celelalte state să ne urmeze exemplul. Proiectul BRUA are o importanţă majoră pentru ecuaţia securităţii regionale, pentru optimizarea fluxului de gaze naturale în regiune şi soluţionarea problemelor tehnice, diferenţa de presiune dintre sistemele naţionale de transport ale statelor membre din regiune, care nu permit transportul gazelor naturale la nivelul transfrontalier în condiţii optime. (…) Prin BRUA, ţara noastră are şansa de a-şi dubla rolul de pol energetic regional şi în zona gazelor naturale", a adăugat Petcu.
Contractele au fost semnate de Ion Sterian, director general al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale Transgaz SA, de Karl Leidenfrost, administrator al companiei austriece Habau PPS Pipeline Systems, şi de Petre Mustăţea, director general al Inspet SA Ploieşti.
În cadrul ceremoniei, Karl Leidenfrost a dat garanţii că proiectul va fi realizat la timp şi în condiţiile asumate.
"Felicit constructorii care au câştigat licitaţia, dar vreau în acelaşi timp să le atrag atenţia că nu se va face niciun rabat de la calitate şi de la graficul de execuţie", a afirmat, la rândul său, Ion Sterian.