Deși a dat duminică asigurări că se simte bine, după episodul de pre-leșin manifestat chiar în timpul unei conferințe de presă, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, se confruntă cu noi probleme de sănătate.
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, s-a întors marți în spital, în condițiile în care au revenit stările de amețeală și slăbiciune cu care s-a confruntat pe parcursul zile de duminică.
”Revenirea lui Marcel Ciolacu în spital s-a produs pe fondul aceleiași stări de slăbiciune și oboseală care s-a manifestat și duminică.
Având în vedere că este președinte al Camerei Deputaților (a 3 a persoană în stat), pacientul beneficiază de o evaluare permanentă, multidisciplinară, potrivit legii”, scrie marți jurnalistul Radu Tudor, pe blogul său.
Investigații extinse
Duminică, Ciolacu a avut un episod de pre-leșin, în timpul unei conferințe de presă.
S-a dus ulterior la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central – SUUMC cu propria mașină, unde a fost supus unor investigații.
Deși a dat ulterior asigurări că se simte bine, iată că lucrurile nu stau chiar așa.
SUUMC a precizat duminică:
”Conform protocolului de diagnostic al unităţii noastre, s-au efectuat o serie de investigaţii clinice, paraclinice şi de laborator.
Testat negativ pentru COVID-19
Coroborând aceste date cu datele testelor imagistice, precum şi cu rezultatele consulturilor multidisciplinare realizate de către specialişti în medicină de urgenţă, ATI, neurologie şi cardiologie, a rezultat diagnosticul de: Episod lipotimic recent – în observaţie etiologică, Hipocalcemie frustă”.
Unitatea medicală a menționat că, în conformitate cu procedurile, lui Marcel Ciolacu i s-au recoltat probe şi pentru COVID-19, rezultatul testului rapid fiind negativ.
”Tratamentul urmat de pacient în unitatea noastră a constat în reechilibare hidro-electrolitică.
La acest moment, starea pacientului este una stabilă, cu evoluţie favorabilă, fapt ce permite externarea acestuia cu recomandări medicale de continuare a investigaţiilor, tratament conform receptei, evitarea ortostatismului prelungit, a stărilor de suprasolicitare şi a stresului, regim alimentar şi hidratare corespunzătoare”, preciza comunicatul SUUMC.