„Orientările pe care le am privind PAC pornesc de la trei mari obiective pe care le vedem pentru agricultura Europei după 2013. În primul rând rămâne ca obiectiv principal producţia alimentară. Aprovizionarea pieţelor cu produse alimentare trebuie să fie principalul obiectiv al PAC”, a arătat Cioloş la întâlnirea cu membrii comisiilor parlamentare de resort.
Acesta a precizat că problema securităţii alimentare nu e o problemă a trecutului, chiar dacă acum se discută dintr-o altă perspectivă.
„A fost suficient ca Rusia şi Ucraina să nu mai exporte cereale pe o anumită perioadă, pentru ca preţurile să explodeze. Aceasta înseamnă că există în continuare îngrijorări legate de aprovizionarea cu alimente pe viitor, la nivel internaţional, iar UE trebuie să îşi menţină capacitatea de producţie.
După lărgirea UE, noile state membre vin cu un potenţial de producţie care trebuie valorificat şi, de aceea, consider că principalul obiectiv al PAC rămâne, după 2013, susţinerea producătorilor pentru a avea producţie de alimente”, a spus Dacian Cioloş.
Este momentul în care se lucrează la reforma PAC
El a mai arătat că aşteptările României în privinţa Politicii Agricole Comune după 2013 reprezintă principala temă de discuţie în întâlnirile pe care le are cu oficialii şi agricultorii români.
„Suntem în faza de pregătire a reformei PAC şi de aceea doresc să am discuţii cu organizaţiile de producători şi cu reprezentanţii parlamentelor naţionale din ţările UE. Ei sunt implicaţi, conform tratatului de la Lisabona în procesul decizional şi de aceea este normal să avem aceste discuţii”, a spus Cioloş.
Comisarul european s-a întâlnit miercuri cu premierul Emil Boc, principalele subiecte de discuţie vizând contribuţia ţării noastre la viitoarea reformă a PAC şi posibilele orientări strategice din perspectiva realităţii din agricultura românească.
“În cursul întrevederii a fost evocat, de asemenea, rolul finanţărilor europene pentru agricultura statelor membre. Primul-ministru Emil Boc a apreciat în acest sens că repartizarea acestor bani între statele membre trebuie să ţină cont de nevoile de restructurare, modernizare şi investiţii”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, participă în România, în perioada 13-15 octombrie 2010, la o serie de evenimente desfăşurate în Bucureşti şi Sibiu.