'Ne interesează nu doar dezvoltarea producătorilor auto, cum este Dacia, dar şi a furnizorilor pe care ei îi au. Sigur, companii cum este Dacia Renault, la instalare, au venit şi cu furnizorii lor tradiţionali. Dar noi vrem, din ce în ce mai mult, să dezvoltăm şi gama de furnizori autohtoni, altfel spus să stimulăm şi investiţiile capitalului românesc în întreprinderi mici şi mijlocii care să fie furnizoare ale unor astfel de uzine, cum este Dacia Renault', a spus Cioloş.
Premierul a precizat că schema de finanţare şi de ajutor de stat pentru susţinerea acestor furnizori ar putea fi instituită până la sfârşitul anului, scrie Agerpres.
'Avem în vedere ca până la sfârşitul anului să propunem o schemă de finanţare şi de ajutor de stat pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu precădere a celor care lucrează în domeniul creativ, industrial, care pot să fie furnizori de lungă durată şi competitivi pentru Dacia sau pentru alţi operatori economici industriali, care lucrează în acest domeniu', a mai afirmat Cioloş.