"Această construcţie bugetară s-a derulat sub un set de constrângeri care au fost impuse de legislaţia adoptată de Parlament în cursul anului 2015, legislaţie care a dus la o majorare a cheltuielilor bugetare cu circa 12,6 miliarde de lei. Au existat în aceste zile tot felul de opinii legate de modul în care Guvernul ar fi trebuit să abordeze sau nu această legislaţie, aceste decizii care au un impact bugetar semnificativ, opinii cum că Guvernul ar fi fost timorat sau că a dat dovadă de laşitate prin faptul că nu a decis să respingă anumite propuneri, eventual să le respingă prin ordonanţă de urgenţă. (…) Guvernul a decis să respecte această legislaţie adoptată de Parlament şi să dăm dovadă mai degrabă de curaj asumându-ne înţelepciunea de a căuta soluţii pentru a aplica acest buget", a afirmat prim-ministrul, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. 

Potrivit lui Cioloş, pe parcursul anului viitor, Guvernul va crea premisele încadrării pe termen mediu în limitele agreate de deficit structural. 

"În ceea ce priveşte obiectivul bugetar pe termen mediu sau MTO (…), aici Guvernul este hotărât ca pe parcursul anului 2016 să creeze premisele pentru o realiniere a deficitului structural la aceste ţinte, astfel încât, pe termen mediu – pentru că acest obiectiv bugetar este calculat pe termen mediu – să ne încadrăm în limitele agreate de 1% deficit structural. Aceeaşi abordare o au şi alte câteva state membre ale UE care au ca obiectiv respectarea pe termen mediu a acestui principiu, dar, în acelaşi timp, să îşi stimuleze şi economia", a explicat prim-ministrul. 

AGERPRES