Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, că este nevoie de mai multă claritate în privinţa modului în care sunt folosite resursele financiare la nivelul autorităţilor locale, precizând că există exemple de risipă, de incompetenţă, chiar de corupţie, care duc la utilizarea ineficientă a acestor fonduri.
"Avem constrângeri bugetare evidente, care nu vin din austeritate, aşa cum le place unora să spună că din nou Guvernul vine cu politici de austeritate. Nu e vorba de asta. E vorba că avem resurse bugetare care sunt limitate pentru că am luat şi anumite măsuri de relaxare fiscală, care să stimuleze mediul economic. Dar, în general, oricât de multe resurse financiare ar fi la nivelul Guvernului, ele trebuie cheltuite în mod eficient şi în mod transparent. Şi de aceea avem nevoie de mai multă claritate în modul în care resursele pe care le avem la dispoziţia Guvernului le repartizăm la nivelul autorităţilor locale şi mai ales cum urmărim utilizarea lor eficientă. Şi vedem că sunt exemple, din păcate, de risipă, de incompetenţă, chiar de corupţie, care duc la utilizarea ineficientă a acestor fonduri", a spus premierul Cioloş la deschiderea Forumului Administraţiei Publice Locale, care are loc la Palatul Parlamentului.
Prim-ministrul a precizat că în privinţa cheltuirii banilor publici trebuie avute în vedere patru principii, respectiv echitate, eficienţă, transparenţă şi responsabilitate.
"Eu vă propun să discutăm (…) asupra a patru principii, pe de-o parte echitate, să oferim resurse proporţional judeţelor şi localităţilor în funcţie şi de gradul lor de dezvoltare sau, altfel spus, acolo unde este nevoie de mai multă resursă pentru dezvoltare să putem aloca mai multă resursă. Dar să legăm alocarea acestei resurse şi de eficienţă, (…) să stimulăm nu doar cheltuirea eficientă a banilor care pleacă de la nivel central, dar să stimulăm şi o mai bună colectare la nivel local, (…) în funcţie de potenţialul pe care îl are fiecare (…) unitate administrativ-teritorială, însă să încercăm să folosim alocările bugetare de la nivel central în aşa fel încât să stimulăm şi la nivel local mai multă eficienţă atât în colectarea fondurilor, cât şi în utilizarea lor. Apoi un al treilea principiu pe care îl propun este cel al transparenţei – să avem reguli clare, stabile şi publice legat de cheltuirea banilor şi din acest punct de vedere noi v-am propus deja anumite instrumente, dar şi un al patrulea principiu – cel al responsabilităţii în cheltuirea acestor fonduri", le-a mai spus premierul Cioloş participanţilor la Forumul Administraţiei Publice Locale. AGERPRES