„Aşteptăm şi de la dvs. ca, în momentul în care veţi ajunge să profesaţi, să fiţi în măsură, prin contribuţia pe care o veţi aduce, să recâştigaţi şi să recâştigăm împreună încrederea în sistemul de sănătate. Şi asta presupune în primul rând onestitate, presupune verticalitate, presupune curajul de a spune lucrurilor pe nume", a afirmat Cioloş luni, în discursul rostit cu ocazia începerii noului an universitar la UMF Cluj.
Premierul a adăugat că trebuie spuse atât lucrurile bune care s-au făcut în sistemul sanitar dar şi problemele care există în sănătate.
"Cred că nu trebuie lăsată presiunea publică să umbrească lucrurile bune care se fac în sistemul medical şi de sănătate din România şi să nu fiţi împinşi sau să fiţi în situaţia de a trebui să plecaţi din ţară pentru a spune că în sistemul medical din România se formează oameni performanţi, oameni care ştiu să îşi facă treaba foarte bine, dar, în acelaşi timp, să ştim împreună să identificăm atunci când sunt probleme, să avem curajul să vorbim despre ele şi împreună să putem să găsim soluţii", a adăugat Cioloş.