Cioloș nu renunță. Nu există cale de împăcare cu premierul Florin Cîțu. Politicianul susține că nu se poate lucra cu acesta: Nu există această variantă, nu pentru că avem noi un fix cu Florin Cîţu ca persoană, ci pentru că am mai încercat deja de două ori, nu are sens să mai încercăm încă o dată”.
Co-preşedintele USR-PLUS, Dacian Cioloş, exclude posibilitatea întoarcerii USR PLUS la guvernare alături de PNL, cu Florin Cîţu prim ministru.
Noi aşteptăm ca Florin Cîţu să fie, în sfârşit, serios şi să dea dovadă de maturitate şi să lase la o parte toate provocările acestea copilăreşti şi inutile. El ştie foarte bine, pentru că i-am spus-o clar, la ultima şedinţă de coaliţie, ce vrem noi de fapt de la această coaliţie. Vrem în primul rând reforme, nu amânarea lor, ci punerea lor în practică, nu declararea lor doar pe hârtie şi în programul de guvernare, ci vrem punerea lor în practică.
Florin Cîţu a demonstrat că nu asta îl interesează, ci să câştige alegerile în PNL şi pentru asta a fost gata să subordoneze Guvernul intereselor lui electorale. Deci da, putem continua în coaliţie, dar vrem un premier care să lucreze pentru coaliţie şi nu pentru interesele lui în partid şi dacă PNL va furniza un astfel de premier, evident că suntem gata să ne întoarcem să discutăm condiţiile în care putem continua acest proiect”, a declarat Dacian Cioloş în emisiunea Insider Politic, difuzată duminică de Prima Tv.
Liderul USR PLUS susține că USR PLUS nu va da înapoi și nu va reveni la masa negocierilor pentru refacerea coaliţiei de guvernare, cu Florin Cîţiu în funcţia de prim-ministru. Cioloș spune că primul ministru şi-a asumat în cadrul coaliţiei unele angajamente pe care nu le-a respectat în Executiv
„Nu, nu există nicio şansă să continuăm guvernarea cu Florin Cîţu premier şi nu pentru că suntem răzgâiaţi, ci pentru că vrem un premier cu care să putem lucra, pur şi simplu. Am încercat mai bine de opt-nouă luni cu Florin Cîţu să lucrăm. Ştiţi, din primăvară, de când a demonstrat că are reflexe din acestea de gamer, cum văd că circulă, acuma l-au înţeles şi alţii, provoacă, joacă poker cu Guvernul, nu aşa se poate guverna. (…) Cine e copilul răzgâiat până la urmă, cine e cel imprevizibil, cine e cel care de fapt nu vrea cooperarea în coaliţie? (…) Nu există această variantă, nu pentru că avem noi un fix cu Florin Cîţu ca persoană, ci pentru că am mai încercat deja de două ori, nu are sens să mai încercăm încă o dată pentru ca apoi iar să se dea vina pe noi că ieşim de la guvernare pentru că, iată, cum ne spune Florin Cîţu, suntem răzgâiaţi şi impredictibili”, mai afirmă Dacian Cioloş.
Cioloş susține că dacă PNL îl alege pe Florin Cîţu preşedinte al partidului, aceasta este „problema” celor de la PNL, fiind o decizie internă.
„Nu mergem cu condiţii exclusiviste, vrem să avem un premier cu care să putem lucra şi să punem în aplicare programul de guvernare, pentru că noi nu intrăm în Guvern pentru funcţii şi nu asta e prioritatea noastră, să negociem o funcţie sau alta, ci vrem să ne asigurăm că reformele pe care le-am promis le putem pune în practică”, adaugă Dacian Cioloş.
Europarlamentarul a declarat că partidul este pregătit „pentru orice scenariu”, subliniind că el susţine ideea de a „încerca rămânerea la guvernare”.
El a precizat că USR nu renunţă la obiectivele pe care le-a anunţat în programul politic al partidului şi că îşi doreşte ministere din care să poată face schimbările pe care şi le-a asumat în faţa electoratului. Cioloş a menţionat că la nivelul USR-PLUS nu s-a discutat despre renegocierea portofoliilor care ar reveni partidului în situaţia reintrării la guvernare.
Sursa foto: INQUAM Photos, Ilona Andrei