Cioloş: Săptămâna viitoare invit sindicatele la o discuţie privind salarizarea în sistemul bugetar

Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi, că săptămâna viitoare vor începe discuţiile cu sindicatele cu privire la salarizarea din sistemul bugetar, intenţia fiind aceea de a găsi o soluţie care să fie acceptată de acestea, dar care să fie şi fezabilă din punct de vedere bugetar şi legal.

"Intenţia noastră este să găsim o soluţie care să fie acceptată şi de sindicate şi care să fie fezabilă pentru stat din punct de vedere bugetar şi, sigur, din punct de vedere legal. Noi am avut o analiză a ceea ce am putea face pe o perioadă de câţiva ani de zile, am studiat şi posiblitatea aceasta a ordonanţei de urgenţă pentru un an de zile, acolo unde ne putem angaja cu bugetul pe care putem să ne angajăm să îl punem la dispoziţie în primul rând (…) pentru a corecta anumite disfuncţionalităţi care există în sistemul de salarizare bugetar, acesta e principalul obiectiv, şi vom continua discuţiile", a declarat Cioloş.

El a precizat că discuţiile cu sindicatele pe această temă vor începe săptămâna viitoare.

"Încă de săptămâna viitoare o să invit sindicatele (…) pentru a continua discuţiile şi a găsi împreună soluţia", a mai spus premierul.

Prim-ministrul Dacian Cioloş a participat la inaugurarea fabricii de ştergătoare auto a Federal-Mogul Motorparts, amplasată în Ariceştii Rahtivani.

SURSA: Agerpres