Comisarul desemnat pentru portofoliul european al Agriculturii, Dacian Cioloş, s-a întâlnit, sâmbătă seară, cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, declarând ulterior că a dorit să afle dacă va exista o susţinere a candidaturii lui din partea acestei instituţii.
Dacian Cioloş a afirmat, după întâlnire, că a răspuns invitaţiei formulate de Mircea Geoană. „Pentru etapa următoare, pentru pregătirea audierilor din Parlament, pentru mine a fost important să ştiu de la preşedintele Senatului dacă va exista susţinere instituţională în continuare”, a spus el.
Geoană a spus că desemnarea lui Cioloş pentru portofoliul agriculturii este un succes internaţional pentru România şi poate constitui începutul recâştigării influenţei internaţionale.
Preşedintele Senatului a mai afirmat că este optimist că toate grupurile parlamentare reprezentate de partidele româneşti în Parlamentul European vor susţine candidatura lui Cioloş, întrucât este în interesul naţional.
Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a anunţat, vineri, la Bruxelles, lista comisarilor desemnaţi, din partea României fiind anunţat Dacian Cioloş pentru portofoliul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Dacian Cioloş, desemnat vineri comisar european pentru Agricultură, a declarat, la Palatul Cotroceni, că se bucură că are şansa să-şi aducă, astfel, contribuţia profesională la construcţia europeană.
SURSA: Mediafax