Premierul Dacian Cioloş a declarat, marţi, că îşi doreşte ca procedurile de achiziţii publice să fie derulate mai transparent, el adăugând că în România există în acest sens şi 'obiceiul' de a adăuga în legislaţie prevederi pe lângă cele obligatorii din punct de vedere european.
'Am vrea ca achiziţiile publice să fie mult mai simple, mai clare şi mai transparente. Legislaţia naţională se aliniază la o directivă europeană care prevede nişte principii legate de achiziţiile publice şi am constatat că noi avem obiceiul să mai tot adăugăm la ceea ce e obligatoriu din punct de vedere european, pentru că vorbim de fonduri europene. Sigur, aveam o legislaţie naţională şi aliniam tot timpul legislaţia europeană la legislaţia naţională în sensul că mai adăugam nişte lucruri', a spus Cioloş, într-o emisiune la Europa FM.
Prim-ministrul a precizat că a cerut ministrului Fondurilor Europene, Aura Răducu, o analiză privind simplificarea procedurilor, astfel încât achiziţiile publice să fie mai transparente.
'Acum, am cerut doamnei ministru Răducu să vedem în ce măsură, până când nu lansăm noile proiecte în perioada imediat următoare, să simplificăm pe cât posibil şi să facem în aşa fel încât lucrurile să fie mult mai clare şi mai transparente pentru că de acolo apăreau probleme. (…) Aş vrea să folosim experienţa pe care am avut-o în perioada 2007-2014 şi să facem achiziţii publice pentru a avea proiecte eficiente şi nu pentru a conveni unora sau altora care aveau de multe ori alte obiective decât eficienţa proiectelor atunci când aplicau anumite reguli de achiziţii publice', a mai adăugat premierul Cioloş.