În meniul de Paște, o ciorbă de miel pregătită în mod corespunzător poate fi unul dintre cele mai așteptate preparate. Pe lângă tradiționalele drob, friptură de miel, ouă sau cozonac, aceasta reprezintă o adiție ideală pe masa de Paște. Cu toate acestea, este important să cunoști pașii corecți pentru pregătirea ei.
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit care este secretul său pentru o ciorbă de miel delicioasă.
Secretul lui Florin Dumitrescu pentru o ciorbă de miel delicioasă
Înainte de toate, trebuie să ai la îndemână:
- 1 kilogram de carne de miel;
- 400 de grame de cartofi;
- 200 de grame de țelină;
- câte 200 de grame de păstârnac, ceapă și morcovi.
Florin Dumitrescu recomandă îndepărtarea cu grijă a pulpei de pe oase, urmată de fierberea acestora pentru a preveni formarea spumei.
Ulterior, carnea de miel se taie în bucăți și se adaugă în oală. Într-o altă oală mare, se călesc în ulei ceapa, morcovul, păstârnacul, țelina și cartofii, împreună cu chimenul.
Odată ce carnea este fiartă, se adaugă legumele și se completează cu apă.
Ai grijă să nu greşeşti atunci când reglezi focul! Secretul unei ciorbe cu adevărat delicioase, dezvăluit de Florin Dumitrescu, este să fiarbă la foc mic, pentru ca zeama să rămână clară și curată.
NU adăugați sarea până la finalul fierberii
Un alt sfat al juratului Masterchef pentru a evita îngroșarea cărnii este să amâni adăugarea sării până la finalul preparării, nu în timpul fierberii. În plus, este recomandat să incluzi ceapa verde în rețetă, împreună cu tarhonul, pentru un plus de aromă.
Apoi, se pregătește un amestec din iaurt, ouă și oțet, care se adaugă în funcție de preferințe. Ciorba de miel este lăsată să fiarbă timp de 3 ore sau 3 ore și jumătate.
În ultimele 20 de minute de gătire, poți adăuga și cartofii tăiați cuburi, iar la final se incorporează amestecul pregătit anterior.
Pentru a menține consistența cremoasă a ciorbei, se încorporează treptat câteva polonice de zeamă. La final, se adaugă pătrunjelul pentru un gust proaspăt și aromat.
Cea mai bună rețetă de salată boeuf
Un alt preparat nelipsit de pe mesele românilor atât de Paște, cât și de Crăciun, este salata boeuf. Aceasta a fost inventată de francezul Lucien Olivier în 1860. Iar de atunci, rețeta a fost adoptată și reinterpretată în numeroase țări.
Secretul pentru cea mai gustoasă salată boeuf îl puteți afla aici.