Ciprian Ciucu vine cu detalii noi despre proiectului spitalului din Bulevardul Timişoara
Un nou spital în România: Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a venit cu mai multe detalii despre mult-aşteptata unitate medicală.
Edilul a declarat, sâmbătă, că proiectul spitalului din Bulevardul Timişoara este singurul proiect matur al unei unităţi medicale într-un oraş în care există spitale construite în perioada interbelică, iar clădirile sunt încadrate la risc seismic.
El spune că există studiile şi documentaţiile deja realizate, au fost realizate lucrări de deviere a reţelelor şi îngropare a firelor de înaltă tensiune. Mai mult, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a acordat deja finanţarea pentru acest spital, spune Ciprian Ciucu.
„Spitalul este singurul proiect matur de spital, într-un oraş în care avem spitale construite în interbelic şi care au risc seismic. Deci este un proiect strategic (…)
Avem foarte multe studii de fundamentare, documentaţiile de urbanism sunt deja realizate şi adoptate, am deviat reţele, am îngropat fire de înaltă tensiune şi am deviat reţele de gaz, deci am eliberat terenul de sarcini şi cel mai important, am obţinut finanţarea de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pe 30 de ani la o dobândă foarte bună. Nu mă împrumut pentru panseluţe, ci mă împrumut pentru un spital, aceasta este diferenţa (…)
Este cel mai matur proiect pentru că mai trebuie să lucrăm la caietul de sarcini foarte complex, complicat, pentru că include partea de proiectare, execuţie, echipare şi mentenanţă. Deci patru componente într-unul. Totul este integrat, cu fluxuri de pacienţi, cu 20 şi ceva de secţii. Totul este foarte bine gândit în acest moment”, a declarat, sâmbătă, la Prima TV, Ciprian Ciucu.
De ce nu s-a optat pentru finanţare internă?
Primarul Sectorului 6 a precizat că putea obţine banii necesari din alte surse, de exemplu din piaţa internă. Totuşi, a dorit acest împrumut ca să aibă un autocontrol al proiectului.
Acest proiect este atât de important încât trebuie să fie perfect, a subliniat Ciucu. Edilul a menţionat licitaţii transparente şi absolut corecte. „Nu aş dori să fie deturnat un astfel de proiect”, a adăugat el.
„În acest moment lucrăm la caietul de sarcini, undeva spre toamnă, iarnă, vom scoate lucrările la licitaţie, licitaţia va dura vreo 6 luni cel puţin, cu contestaţii cu tot, deci vorbim de un an până atribuim contractul, după care o să fie un an de proiectare, nu ai cum să proiectezi un spital mai repede de un an.
Construcţia va dura încă 2 ani. Deci cam 4 ani. Nu construcţia mă sperie, dar unde va fi cel mai mult de muncă va fi la partea de proceduri, medici angajaţi, medici formaţi profesional să folosească acele echipamente”, a mai declarat Ciprian Ciucu.
Cine va administra spitalul?
Edilul a mai spus că momentan spitalul este în subordinea Primăriei Sectorului 6 al Capitalei.
Se va analiza în timp şi posibilitatea să fie administrat de ASSMB (Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti) de la Primăria Generală sau eventual chiar de Guvern.
„Dar din ce mi-au explicat experţii… Dom’le, ţi-am făcut un Ferrari şi nu vrei să ţi-l conducă un începător, asta a fost comparaţia pe care au făcut-o şi de aceea mă gândesc foarte serios să creem o administraţie a spitalelor, subordonată Sectorului 6”, a mai declarat Ciucu.
Executivul a aprobat, în 6 iunie, Hotărârea de Guvern privind înfiinţarea Spitalului din Bulevardul Timişoara nr. 101E Sector 6, Municipiul Bucureşti.
Spitalul din Sectorul 6 devine personalitate juridică, o procedură necesară pentru construirea clădirii. Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au transmis că, de acum, proiectul este perfect eligibil pentru a primi şi finanţare din fonduri europene şi guvernamentale şi au reamintit că un contract de finanţare pentru jumătate din suma necesară a fost deja semnat săptămâna trecută.