Ciprian Marica a rămas fără permis
Se pare că Ciprian Marica, în vârstă de 38 de ani, a trecut pe roșu în nordul Bucureștiului. Mai mult, acționarul de la clubul Farul Constanța, nu avea la el actele şi a fost amendat cu 1450 de lei.
Fostul fotbalist va fi pieton pentru următoarele 30 de zile.
„La data de 08 octombrie a.c., în jurul orei 10.50, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit un conducător auto în vârstă de 38 de ani, care nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric și nu avea asupra sa documentele prevăzute de legislația în vigoare.
În acest context, persoana în cauză a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 1450 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile”, se arată în comunicatul transmis duminică de Poliţia Capitalei.
Ciprian Marica și Ilie Năstase, investiție de patru milioane de euro
Ciprian Marica și-a inaugurat complexul sportiv pe care îl deține împreună cu Ilie Năstase.
Baza sportivă va avea două secții, de tenis și de fotbal, iar investiția lui Ciprian Marica și a lui Ilie Năstase se ridică la patru milioane de euro.
Și Marius Lăcătuș a rămas pieton
În urmă cu câteva zile, Marius Lăcătuș a rămas fără carnet după ce nu a acordat prioritate pietonilor în zona Gării de Nord din București.
Acesta a fost amendat cu 870 de lei de polițiștii rutieri, în cazul său pedeapsa fiind mai drastică: 60 de zile nu are drept de a conduce.
Fostul dinamovist Dănuț Lupu a fost condamnat la închisoare
Acesta a primit închisoare cu executare (7 luni și 10 zile), din cauză că a fost depistat de mai multe ori conducând, deși are permisul anulat.
„Voi ajunge astăzi în România să mă predau, așa cum am promis zilele trecute. Vin din Dubai, acolo unde am fost cu soția mea. Voi ateriza astăzi în România. Sper din tot sufletul ca la aeroport să nu se facă spectacol și lucrurile să decurgă normal astfel încât toată lumea să își facă datoria.
Bineînțeles, eu îmi voi duce crucea, dar sper că voi fi lăsat să fac asta cu demnitate. Mă predau astăzi, pentru azi erau și biletele de avion de întoarcere.
Îmi voi ispăși pedeapsa pe care am primit-o conform legii. Din acest moment nu o să mai dau niciun fel de declarație și sper ca toată lumea să fie bine, în special familia mea”, a transmis Dănuț Lupu