MAE: Cipru reiterează sprijinul ferm pentru aderarea României la Schengen

Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, s-a întâlnit, vineri, cu ambasadorul Republicii Cipru în România, Kalliopi Avraam, context în care oficialul cipriot a reiterat sprijinul ferm al ţării sale pentru aderarea României la Schengen, informează MAE.

Potrivit MAE, cu prilejul întrevederii dintre cei doi oficiali au fost trecute în revistă stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări, rezultând o cooperare dinamică pe multiple paliere, în special cel economic şi investiţional.

Totodată, ambele părţi au subliniat dimensiunea specială a relaţiei româno-cipriote prin prisma importanţei comunităţii româneşti din Republica Cipru.

Cei doi oficiali au confirmat viziunea comună privind dezvoltarea în continuare a relaţiilor bilaterale, precum şi interesul de a continua colaborarea la nivelul Uniunii Europene.

În context, ministrul Afacerilor Externe a urat succes părţii cipriote în perspectiva preluării preşedinţiei Consiliului UE în semestrul al doilea al anului 2012, care reprezintă o oportunitate pentru aprofundarea dialogului româno-cipriot în dosarele de actualitate la nivel european. 

De asemenea, au fost abordate recentele evoluţii în dosarul cipriot, partea română exprimând susţinere pentru eforturile în direcţia reunificării Ciprului, conform rezoluţiilor relevante ale Consiliului de Securitate al ONU.