Știrile cu privirile la situația din Cipru au fost subiectul vedetă al acestor zile, iar scenariile care de care mai apocaliptice au fost vehiculate la scară largă atât în media, cât şi în zona de afaceri. Privind retrospectiv cazurile Greciei, Spaniei, Portugaliei sau Irlandei, situația pare să fie una cunoscută, astfel încât senzația de deja-vu este pe deplin explicabilă.
Indiferent de modul în care se va încheia criza din Cipru, chiar presupunând că într-un final se va renunța la măsura şoc pentru o ţară membra UE de taxare a depozitelor, răul cel mare a fost deja făcut prin faptul că sentimentul de neîncredere în rândul investitorilor este adânc sădit. Este aşadar greu de crezut că aceşti investitori nu îşi caută deja o altă jurisdicţie cu un regim fiscal prietenos în care să îşi plaseze capitalurile.
Acest aspect este de natură să readucă în prim plan o problematică intens dezbătută în ultimii ani în mediile politice şi de afaceri româneşti, şi anume reglementarea legislaţiei firmelor de tip holding în România. Este ştiut faptul că mulţi antreprenori controlează business-urile din România prin vehicule înmatriculate în Cipru, tocmai pentru avantajele de natura fiscală existente acolo. În măsura în care va exista voinţa politică şi se va acţiona rapid şi coerent, criza din Cipru se poate dovedi un ajutor nesperat, fiind de aşteptat ca o mare parte a antreprenorilor de care vorbeam mai sus să fie dispuşi să îşi aducă în România capitalurile plasate până acum în Cipru.
Pentru a fi o măsură eficientă, reglementarea holdingurilor ar trebui să conţină într-o primă fază cel puţin o taxare redusă a dividendelor încasate şi/sau plătite în cadrul grupurilor, impozitarea redusă a câştigurilor de capital rezultate din vânzarea/lichidarea unei filiale, costuri reduse pentru transferul de active, posibilitatea reinvestirii de către firma-mamă a profiturilor obţinute de la firme afiliate nerezidente, fără ca acestea sa fie caracterizate ca venituri impozabile de către firma-mamă. Desigur, prevederile de mai sus reprezintă doar o implementare minimală a cadrului legislativ de tip holding, acesta urmând să fie permanent dezvoltat şi perfecţionat pentru a ne putea alinia la tendinţele actuale din domeniu. Adoptarea legislaţiei de tip holding este aşadar necesară, însă nu şi suficientă, stabilitatea legislaţiei în domeniu şi perfecţionarea permanentă a cadrului legislativ reprezentând factori cheie pentru ca această legislaţie, odată adoptată, să nu se dovedească a fi doar o altă măsură formală.
În loc de concluzie, merită amintit faptul că dintr-o analiză a BNR pentru anul 2011 reieşea că Cipru a fost a şaptea tara ca pondere a investiţiilor directe către Romania, cu peste 2,5 miliarde Euro investite. Este lesne de bănuit că multe dintre aceste fonduri ar fi putut fi direcţionate şi implicit impozitate direct în România în măsura în care legislaţia noastră ar fi fost suficient de atractivă pentru aceşti investitori. Adoptarea unor măsuri fiscale coerente ar fi prin urmare un prim pas obligatoriu pentru atragerea unor capitaluri consistente în economie şi implicit a unor venituri substanțiale la buget. Depinde doar de capacitatea clasei politice dacă acest pas va fi făcut măcar acum, în al doisprezecelea ceas, în care avem parte de un context favorabil neaşteptat.
