Ciprul elimină limitele de transfer pentru alte 8 bănci străine

Ciprul a eliminat vineri limitele de transfer şi retrageri de bani pentru clienţii internaţionali ai altor opt bănci străine ce fac afaceri în insula îndatorată.

Ministerul de Finanţe a anunţat că scutirile de control de capital se aplică acum pentru Banque Bemo libaneză, BBAC, Credit Libanais şi Bank of Beirut, pentru banca cu sediul în Franţa Banque SBA, Barclays din Marea Britanie, Ahli Bank din Iordania şi Privatbank ucraineană.
                   
Acest lucru ridică la 12 numărul de bănci străine scutite, deşi limite, cum ar fi retragerile zilnice de 300 de euro /385 dolari/ pentru persoanele fizice, se aplică în continuare clienţilor interni.
                   
Ciprul a adoptat aceste controale în martie pentru a preveni scurgerile de bani după ce a convenit asupra unui plan de salvare de 23 miliarde de euro /30 miliarde dolari/ cu partenerii săi din zona euro şi FMI, forţând marii deponenţi în cele două mari bănci din ţară să sufere pierderi majore în economiile lor.
Sursa: Agerpres