Potrivit termenilor acordului convenit cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, Ciprul trebuie să pună la punct un plan de privatizări prin care să strângă cel puţin un miliard de euro până în 2016 şi alte 400 milioane de euro până în 2018.
Guvernul cipriot a aprobat joi o foaie de drum pentru privatizări iar purtătorul de cuvânt al guvernului cipriot, Christos Stylianides, a precizat că procesul de privatizări va începe cu autoritatea de telecomunicaţii, Cyprus Telecommunications Authority (Cyta). ‘Prima vânzare va avea loc după o perioadă de pregătire de doi ani, în care se aşteaptă ca Ciprul să depăşească recesiune şi să intre într-o perioadă de revenire’, a spus Stylianides.
Purtătorul de cuvânt a precizat că Guvernul de la Nicosia nu are de gând să privatizeze complet companiile de stat iar angajaţii acestor companii vor avea oportunitatea de a participa la procesul de privatizare.
După lungi negocieri, reprezentanţii FMI, CE, BCE au acceptat, la finele lunii martie, să acorde Ciprului un împrumut de 10 miliarde de euro, în schimbul unui plan de măsuri economice (creşteri de impozite, privatizări etc.) şi al restructurării drastice a sectorului său financiar. Ciprul a devenit astfel a cincea ţară dintre cele 17 state ale zonei euro care beneficiază de asistenţă financiară internaţională, după Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania.
SURSA: Agerpres