Compania lui Elon Musk a primit aprobarea în SUA
Elon Musk a prezis în cel puțin patru ocazii, începând din 2019, că firma sa de dispozitive medicale va începe testele pe oameni pentru un implant cerebral destinat tratării unor afecțiuni grave precum paralizia și orbirea.
Cu toate acestea, compania, fondată în 2016, a solicitat aprobarea FDA abia la începutul anului 2022 – iar agenția a respins cererea, au declarat în martie șapte actuali și foști angajați pentru Reuters.
FDA a semnalat Neuralink mai multe îngrijorări care trebuiau abordate înainte de a aproba testele pe oameni, potrivit angajaților. Problemele majore implicau bateria cu litiu a dispozitivului, posibilitatea ca firele implantului să migreze în interiorul creierului și provocarea de a extrage în siguranță dispozitivul fără a deteriora țesutul cerebral.
Aprobarea de joi a FDA vine în contextul în care legislatorii americani îndeamnă autoritățile de reglementare să investigheze dacă componența unui grup care supraveghea testele pe animale la Neuralink a contribuit la experimentele ratate și grăbite, transmite The Guardian.
Neuralink a făcut deja obiectul unor investigații federale
Anul trecut, inspectorul general al Departamentului de Agricultură al Statelor Unite ale Americii (USDA) a început să investigheze, la cererea unui procuror federal, posibile încălcări ale Legii privind bunăstarea animalelor, care reglementează modul în care cercetătorii tratează și testează anumite tipuri de animale. Compania a ucis aproximativ 1.500 de animale, inclusiv peste 280 de oi, porci și maimuțe, în urma unor experimente începând din 2018, a relatat anterior Reuters.
Ancheta a analizat, de asemenea, supravegherea de către USDA a Neuralink.
Într-un tweet de joi, Neuralink a declarat că nu este încă pregătită pentru un studiu clinic.
„Acesta este rezultatul muncii incredibile depuse de echipa Neuralink în strânsă colaborare cu FDA și reprezintă un prim pas important care va permite într-o zi ca tehnologia noastră să ajute mulți oameni”, a declarat compania în tweet.
De-a lungul anilor, Elon Musk a prezentat public un plan ambițios pentru Neuralink. El a ținut prima pagină a ziarelor la sfârșitul anului trecut, când a declarat că este atât de încrezător în siguranța dispozitivului încât ar fi dispus să le implanteze propriilor săi copii.
Musk are în vedere ca atât persoanele cu dizabilități, cât și cele sănătoase să primească rapid implanturi chirurgicale în centre locale. Aceste dispozitive au ca scop vindecarea unei serii de afecțiuni, de la obezitate, autism, depresie și schizofrenie, până la permiterea navigării pe internet.