Cererea pentru carnea de miel scade de la an la an, din cauza puterii reduse de cumpărare a românilor, cu toate acestea oferta crescătorilor autohtoni pentru Sărbătorile Pascale va fi de circa 3 milioane de miei şi iezi în aceste an, iar preţul, cu circa 20% mai mare decât anul trecut.
”Avem, la ora actuală, o ofertă serioasă şi absolut normală de carne de miel pe piaţa românească. Nu există o criză de ofertă, chiar dacă cererea depinde foarte mult de situaţia economică şi de puterea de cumpărare a românilor. Nu îl pot obliga pe producătorul agricol să se sacrifice, pentru că nu merge bine economia în anumite sectoare. Nu cred că producătorul este vinovat de ceea ce înseamnă costul vieţii în România, deoarece şi el suportă nişte costuri mari de producţie’, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.
Acesta consideră că preţul cărnii de miel în această perioadă este diferit de la o zonă la alta şi depinde şi de momentul în care este cumpărată carnea de miel.
‘Preţurile depind foarte mult de momentul cumpărării, dar şi de zonă. Există o oscilaţie a preţurilor pe măsură ce te apropii de Paşte, respectiv săptămâna în care se valorifică, dar oferta este absolut normală pentru ceea ce înseamnă cererea, aş spune chiar peste cerere. Nu este o regulă peste tot în ţară. Şi anul trecut s-a vehiculat menţinerea unui preţ şi supermarketurile au rămas cu cantităţi importante de carne de miel din import”, a precizat Tabără. Potrivit sursei citate, piaţa românească are la ora actuală o ofertă ‘serioasă şi normală’ nu numai la carnea de miel, ci şi la produse avicole, respectiv la ouă şi carne de pasăre, dar şi la vinuri.
Scumpiri cu 30%
Dacă anul trecut, la producător, carnea de miel în carcasă avea un preţ de 15,1 lei pe kilogram, anul acesta acesta este cu 30 de procente mai ridicat, din cauza costului ridicat al furajelor. Potrivit datelor MADR, costul de producţie a ajuns în 2011 la 210 lei /cap, la o greutate de 21 kg viu, ceea ce a condus la un preţ de producător de 20 lei/kg carne carcasă, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, când s-a înregistrat un preţ de 15,1 lei/kg carne carcasă.
De asemenea, pentru mieii în viu, preţurile au crescut cu circa 18-20 de procente în 2011, de la 8,5-9 lei anul trecut, la 11 lei pe kilogram anul acesta, unii ciobani fiind hotărâţi să nu lase preţul mai jos de 15 lei pe kg în viu şi 25 de lei pe kg în carcasă, cât reprezintă de altfel preţul obţinut la export, respectiv între 5-7 euro/kg.
Export de miei
Ministrul Agriculturii consideră că exportul de miei româneşti pe piaţa internaţională este un lucru bun, în această perioadă, mai ales că sectorul de creştere a ovinelor şi caprinelor a fost unul performant în 2010.
‘Sunt parteneriate de export făcute pe zone precum Orientul Mijlociu, dar şi pentru Europa Occidentală. Dacă în ţările arabe se vând cel mai bine ovinele în viu, pentru că există o anumita tradiţie religioasă în sacrificarea lor, în ţările occidentale şi ale UE există un flux continuu de carne de ovine. Este foarte solicitată la export deoarece există un deficit pe piaţa europeană. Noi am sprijinit sectorul de creştere a ovinelor şi caprinelor în 2010 cu 10 euro pe cap de oaie şi vom continua să o facem şi în 2011, pentru că este unul performant. Efectivele de ovine şi caprine au ajuns anul trecut la aproape 11 milioane, iar în plată am avut 6,7 milioane capete”, a subliniat şeful de la Agricultură.
Pe de altă parte, preşedintele Patronatului Crescătorilor şi Exportatorilor Români de Ovine (PACERO), Mihai Dumitriu, a menţionat că exportul de ovine înregistrează o cădere semnificativă din cauza preţurilor mari practicate de crescătorii români, mulţi clienţi din ţări precum Franţa sau Grecia considerând că preţurile sunt mult prea ridicate. Anual ajungeau pe piaţa externă în jur de 2,5-3 milioane de capete de ovine.
‘O creştere a preţului cu 10% pentru carnea de ovine în viu, în 2011 faţă de 2010, este una acceptabilă pentru piaţă, dar de 30 de procente este prea mult. Nici pe piaţa externă nu mai sunt dispuşi să cumpere, pentru că nu mai au bani’, a spus Mihai Dumitriu. Acesta considera că nici piaţa internă nu poate suporta preţurile anunţate de crescători, iar consumul va scădea la jumătate. ‘Dacă anii trecuţi erau sacrificaţi în jur de 4 milioane de miei în această perioadă, acum consumul va scădea la jumătate. Românii nu mai au bani. Cei care îşi permit, vor cumpăra un miel întreg de Paşte, unii doar o pulpă, iar alţii deloc. Această piaţă a devenit acum ca bursa petrolului’, a precizat reprezentantul PACERO.
Potrivit datelor MADR, în 2010, exportul de ovine şi caprine vii a ocupat un loc fruntaş în balanţa comercială a României, totalizând 44.742 tone, cu încasări de peste 86,6 milioane euro. În ceea ce priveşte vânzările pe piaţa internaţională de carne de miel proaspătă sau refrigerată, Iordania, Italia, Croaţia şi Grecia au fost principalele ţări care au cumpărat de pe piaţa autohtonă, încasările totalizând circa 15 milioane de euro în 2011 numai din aceste ţări. În schimb, cele mai mari importuri de carne de miel, în 2010, au provenit din Australia, Germania sau Franţa, dar în cantităţi de câteva ori mai mici decât exporturile.
SURSA: Agerpres