Veti descoperi noi tipuri de ciocolata, veti gusta pralinele celor mai faimosi producatori belgieni, veti vizita muzee si laboratoare si veti avea in fiecare zi deserturi delicioase. Cum a fost descoperita ciocolata, bautura zeilor? Cristofor Columb este cel caruia ii datoram privilegiul de a manca azi ciocolata. Se pare insa ca aztecii sunt cei care au baut ciocolata calda inaintea tuturor civilizatiilor. Bautura lor era amaruie, preparata din miez de cacao prajit si amestecat cu mirodenii. Numai cei bogati isi permiteau aceasta bautura, al carei gust nu are nimic in comun cu ciocolata de azi. De la inceputul istoriei sale in Belgia, ciocolata era cumparata pentru a fi facuta cadou, iar in 1912 un „chocolatier” belgian a creat pralina, in ideea unui cadou perfect in orice imprejurare. Pralinele belgiene sunt si azi inconfundabile, datorita faptului ca sunt facute manual. In Belgia se produc anual 172.000 de tone de ciocolata, care se comercializeaza in peste 2.000 de magazine de ciocolata. Nu-i de mirare ca numerosii turisti care viziteaza aceasta tara pleaca acasa cu cel putin o cutie cu delicioasele bomboane. O alta propunere a agentiilor de turism, care-i vizeaza pe amatorii de bere, este turul fabricilor de bere din Cehia. In 1913, lumea a fost uimita de descoperirea ca acum 5.000 de ani, in Mesopotamia, existau 19 tipuri de bere. Arheologul care a descifrat informatiile de pe tablitele sumeriene era ceh. Cehii se mandresc cu faptul ca sunt cei mai impatimiti bautori de bere, consumul anual ridicandu-se la 161 de litri pe locuitor. De altfel, berea face parte din viata cotidiana a cehilor, fiind numita si „painea lichida”. Majoritatea tipurilor de bere sunt fabricate in stilul „Pilsner”, din malt de orz, drojdie, apa si hamei. In general, cehii sunt foarte conservatori: s-a observat ca o persoana cumpara adesea o singura marca de bere pe parcursul intregii sale vieti. In Cehia se fabrica bere din anul 859 si se pare ca cehii exporta bere din anul 953. Turul florilor, dar si cel al parfumurilor, va avea cu siguranta amatoare printre doamne. Turul florilor este o excursie in Olanda, tara care exporta milioane de flori anual si pentru care comertul cu flori este o sursa importanta de venit. Milioane de lalele, zambile si narcise infloresc in fiecare primavara la Kaukenhof, in Olanda, dand senzatia unui imens covor multicolor. Iubitorii florilor pot admira expozitia care se intinde pe 2,6 hectare si, de asemenea, pot participa la cea mai importanta licitatie de flori din lume, la Aalsmeer. Industria parfumurilor a luat fiinta in secolul al XVI-lea la Grasse, in Franta. Grasse, capitala mondiala a parfumurilor, este situat la doar 15 kilometri nord de luxoasele statiuni de pe Coasta de Azur, Cannes si Nisa. Nu pierdeti Festivalul International al Trandafirilor din mai, nici Sarbatoarea iasomiei, din august. Muzeul International al Parfumurilor va prilejuieste cunoasterea procesului de creare a parfumurilor, dezvoltat si perfectionat de-a lungul celor peste 3.000 de ani de experienta. Numele Grasse este asociat adesea cu cele mai noi tehnologii din industrie, aici fiind produse doua treimi din aromele naturale folosite in Franta. Turul parfumurilor, oferit de agentia tiriac Travel, dureaza sase zile si costa 1.550 de euro de persoana. Tariful include: zbor Bucuresti-Nisa, cazare si pensiune completa la hoteluri de patru si cinci stele, transport cu autocarul la Cannes si Nisa. O oferta interesanta are si agentia J’Info Tours. Mirajul lacurilor europene este un circuit de 11 zile, in care veti vedea cateva din cele mai frumoase lacuri din Europa: Balaton (Ungaria), Lago di Garda si Lago di Como (Italia), Bodensee si Chiemsee (Austria), Vierwaldstatter See (Lacul celor patru cantoane, Elvetia). Circuitul costa 549 de euro de persoana, in tarif fiind incluse transportul cu autocarul, cazare cu mic dejun la hoteluri de doua si trei stele.