Cele mai ciudate exemplare ale speciei umane se perindă astăzi pe micile ecrane.Te uiți și nu-ți vine să crezi! Nimic din ceea ce înveți, nimic din ceea ce este scris în cărți nu se aplică. Să fie oare acesta secretul succesului în audio-vizualul românesc?
„Trebuie să demonstrăm că se poate!”, „Nu există nu avem cu ce, există numai nu vrem!”, „Trebuie să fim mai buni!”. Acestea sunt doar câteva fragmente din mesajele interne ale unei televiziuni de top. Se doresc a fi mobilizatoare, cică au menirea să motiveze. În realitate, aceste formulări semi-corporatiste nu fac decât să demoralizeze. În apriga luptă pentru o audiență îndoielnică, șefii cei mari îi terorizează pe cei mici, iar nota de plată este achitată de simplii angajați. Aceștia, muritori de rând într-o lume a falșilor profeți, se închină și execută. Unii încă mai realizează că au nimerit la casa de nebuni, alții sunt aproape autiști. Oricum, ei măcar nu sunt nocivi…
Ion Cristoiu le-a numit „fătuci”. După mulți ani, termenul încă mai caracterizează consistența intelectuală a unei mari părți a presei românești. „Fătucile” despre care vorbea Ion Cristoiu au trecut la un alt nivel: astăzi sunt șefi prin televiziuni sau chiar vedete ale micului ecran. În schimb, alte „fătuci” le-au luat locul. Totuși, nu aceste specimene sunt vinovate de starea televiziunilor românești. Ele au niște șefi mai mari, niște “guru” care le îndrumă și le comandă. E suficient să te uiți la un jurnal de știri și realizezi că acești oameni nu au avut niciodată de a face cu meseria pe care o fac:
1. Nu orice știre are nevoie de stand-up.
2. Nu orice subiect este motiv de live.
3. Nu e important ce dau ceilalți, important este ca subiectele tale să fie bune.
4. Mondenul poate fi prezent numai dacă se păstrează decența.
5. Prezentatorul trebuie să își păstreze echilibrul și măcar să lase impresia de obiectivitate.
M-am săturat ca un corespondent de la Brașov să-mi spună ce s-a întâmplat la Cluj, asta după ce deja aflasem din materialul video. M-am săturat ca apoi totul să-mi fie repetat de un reporter care stă în fața televiziunii din București. Normal, când prezentatorul îmi face la sfârșit un rezumat, cedez: totul are o limită! Ei bine, nu! Peste câteva minute începe un alt jurnal, iar povestea se reia. Oamenii zic aceleași lucruri, la fel de prost. Televiziunea devine robotică, în România mașinile au învins umanitatea și bunul-simț!
Degeaba vreau să schimb programul – toate sunt la fel. Televiziunile românești parcă își fac împreună agenda! Nu există subiecte exclusive și, paradoxal, până și unghiurile de abordare sunt aceleași. De câte ori m-am dus prin televiziuni am observat că monitoarele sunt pe concurență. Știu că, mai nou, desfășurătorul se schimbă ad-hoc, în funcție de ceea ce dau alții. Nu este nici frumos, nici sănătos!
„Aștia au înnebunit de tot!”, îmi spune revoltat un prieten care lucrează de aproape două decenii în televiziune. Îl cred! Zeci de televiziuni se bat astăzi pentru audiență. Dacă lucrurile vor mai continua în halul acesta, vor rămâne doar câteva. Nu de alta dar, cu fauna bogată de invitați obsceni și jurnaliști siniștri, toate vor să concureze Animal Planet. Iar, până la urmă, sunt sigur că telespectatorii vor alege originalul…