Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, trage un semnal de alarmă. Potrivit acestuia, mai mulți medici răspândesc informații sau mesaje false în spațiul public. Ce fel de informații sunt răspândite și ce se întâmplă cu medicii care fac acest lucru?
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, vine cu noi informații. Potrivit acestuia, există mai multe cazuri de medici cercetaţi pentru diseminarea de informaţii false. În acest context, el trage un semnal de alarmă cu privire la „fenomenul social”.
Mai exact, potrivit medicului, oamenii cred mesajele transmise de medici, chiar dacă sunt false și se întorc împotriva vaccinului și a progresului tehnic dar și științific.
„Avem colegi care propagă, să spunem, informaţii sau mesaje false. Nu vă pot spune numărul lor, dar avem câteva cazuri (de medici cercetaţi pentru diseminarea de astfel de mesaje – n.r.), avem, sunt anchete în desfăşurare.
Dar ceea ce vreau să spun este că este fenomenul social, oamenii cred în astfel de purtători de mesaje – şi vorbim de oameni care propagă neadevăruri, oameni care neagă progresul, oameni care sunt împotriva vaccinului, oameni care sunt împotriva progresului tehnic şi ştiinţific în general. Astfel de grupuri ar trebui să ne îngrijoreze pe noi toţi, pe noi, ca medici, pe formatori de opinie, pe politicieni şi societatea ar trebui să reacţioneze, pentru că suntem în pericol”, a afirmat Daniel Coriu, la Digi 24.
Daniel Coriu, despre medicul Flavia Groșan
În ceea ce privește cazul medicului Flavia Groşan din Oradea, care a declarat că a vindecat de COVID-19 mii de pacienţi cu un antibiotic şi alte câteva medicamente, preşedintele Colegiului Medicilor din România a preferat să nu comenteze acest subiect.
El a menționat însă că așteaptă dovezi pentru afirmațiile făcute în cazul acestui medic.
”Încă mai aşteptăm de la doamna doctor prezentarea dovezilor ştiinţifice care au dus la acele afirmaţii”, a adăugat Daniel Coriu.
Întrebat dacă s-ar trata la acel medic, preşedintele Colegiului Medicilor din România a afirmat că nu ar face acest lucru. Totodată, el a mai adăugat că a fost infectat cu noul coronavirus și că a avut o formă medie spre severă a bolii. Cu toate acestea, el nu a pus sub semnul întrebării, ca medic, protocolul de tratament.