Circulaţia vehiculelor cu masa de peste 7,5 tone aflate în trafic internaţional ar putea fi interzisă pe drumurile naţionale europene în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 06:00 şi 22:00, în intervalul 15 iunie-15 septembrie, în prezent interdicţia fiind valabilă doar pentru traficul intern."Prin actul normativ se propune ca discriminarea prezentă dintre transportatorii aflaţi în trafic internaţional şi cei români să dispară, siguranţa circulaţiei să crească
Circulaţia vehiculelor cu masa de peste 7,5 tone aflate în trafic internaţional ar putea fi interzisă pe drumurile naţionale europene în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 06:00 şi 22:00, în intervalul 15 iunie-15 septembrie, în prezent interdicţia fiind valabilă doar pentru traficul intern.
„Prin actul normativ se propune ca discriminarea prezentă dintre transportatorii aflaţi în trafic internaţional şi cei români să dispară, siguranţa circulaţiei să crească prin micşorarea traficului greu, care se constituia, nu de puţine ori, în factor cauzator de accidente rutiere şi de micşorare a fluenţei traficului rutier, mărirea duratei de exploatare, în condiţii optime, a căii de rulare”, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern, elaborat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).
Măsura ar putea fi aplicată şi pentru transporturile efectuate cu vehiculele deţinute de către riverani în proprietate sau în baza unui contract de leasing.
Hotărârea va intra în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
SURSA: Mediafax