Cea mai aglomerată șosea din România se dovedește și astăzi un obstacol greu de trecut pentru cei care vor să ajungă de la București sau Ploiești către Brașov. Cei 109 km ai DN1 dintre Ploiești și Brașov sunt parcurși acum în minimum două ore și jumătate.
Dacă ați pornit din sudul țării către Brașov și ați ales ruta cea mai scurtă – DN1 – trebuie să vă înarmați cu răbdare. Încă de la orele prânzului drumul are porțiuni cu circulație îngreunată, însă la ora 16 situația pare să fie chiar mai dificilă. Astfel, se circulă cu viteza melcului în zona Nistorești, de la Cornu până la Comarnic. De asemenea, între Sinaia și Bușteni deplasarea este foarte greoaie.
În aceste condiții putreți ajunge mai rapid la Brașov pe DN1 A, în ciuda distanței ceva mai mari (116 km) și a drumului mai dificil.