Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, i-a cerut lui Cristian Pistol, directorul CNAIR, ca podul de la Brăila să fie deschis nonstop circulației. Solicitarea acestuia vine după ce compania Webuild, care a construit podul, a demontat una dintre macarale numai parțial.

Sorin Grindeanu, vizită la podul de la Brăila

În luna iulie însă, acesta a cerut închiderea pe timpul nopții pentru a demonta utilajele respective. Până acum, compania italiană a fost penalizată cu peste 80 de milioane de lei pentru întârzieri și neconformități.

„Prima chestiune, aceeași companie s-a angajat că până la sfârșitul acestui an va termina și drumul, descărcarea pe Jijila. Știți foarte bine am fost, am văzut împreună cu dl. Tudose, cu dl. Pistol, am văzut în această dimineață și acea variantă. Sunt departe de a termina până la sfârșitul anului această descărcare pe Jijila”, a declarat Sorin Grindeanu după ce vizitat, alături de europarlamentarul Mihai Tudose și de directorul CNAIR Cristian Pistol, Drumul Expres Brăila-Galați și Podul peste Dunăre, potrivit Gândul.

Siguranța celor care circulă pe pod nu va fi pusă în pericol

Ministrul Transporturilor a asigurat că siguranța celor care trec pe pod nu este pusă în pericol, însă lucrarea nu va fi recepționată de CNAIR până când toate neconformitățile descoperite nu vor fi remediate de constructor pe banii lui.

„Revendicările pe care CNAIR-ul le are către constructor sunt undeva la 80 și peste 80 de milioane de lei, asta neincluzând faptul că eu nu cred că se vor ține de termeni pentru descărcarea pe Jijila, ceea ce va însemna în plus alte despăgubiri. Vreau să vă spun că mi-aș fi dorit sigur să nu existe aceste neconformități.

Dar pot să vă spun că atâta timp cât nu este pusă în pericol siguranța pasagerilor în trafic, atâta timp cât aceste neconformități vor fi înlăturate pe cheltuiala companiei, pe cheltuiala companiei, tot timpul o să aleg aceeași variantă de a da în circulație acest pod, nu să stăm să ne uităm la el vreo șase luni până când se termină toate acele neconformități care nu pun în pericol siguranța în trafic și să fie înlăturate ulterior toate acele neconformități. După ce vor fi înlăturate, va fi recepționat și acest obiectiv”, a spus acesta.

Sorin Grindeanu i-a cerut lui Cristian Pistol ca Podul de la Brăila să fie deschis 24 din 24

Sorin Grindeanu i-a cerut directorului CNAIR, Cristian Pistol, să mențină podul deschis 24 de ore din 24 pentru că macaralele de pe pilonii de susținere nu au fost date jos nici până acum.

“Mai vreau să le atrag atenția ceva și vă spun o hotărâre. Noi am venit în iulie, cred, nu? Atunci am fost împreună, s-a dat drumul la circulație, da, bun. Și-au luat angajamente mărețe că vor da jos macaralele și că pe parcursul nopții vor reuși să facă acest lucru. Din ce am văzut azi de dimineață, împreună cu dl. Tudose au reușit să dea parțial prima macara.

Dar vreau să vă anunț dl. director că dacă vor continua în această formă, nu că dacă vor continua, vreau să luați decizia să se circule, nu văd motivul pentru care e întreruptă circulația peste noapte, atâta timp cât aceste macarale nu sunt demontate și date jos să-mi spuneți motivul pentru care nu se poate. Dacă tot nu dau jos aceste macarale, atunci să se circule 24 din 24. Când vor fi mobilizați, să vină dânșii să ceară la CNAIR că vor să lucreze ca să dea jos această aceste macarale până atunci 24 din 24”, a declarat el.

Întrebat despre reasfaltarea podului la primăvară, înainte de alegerile parlamentare, oficialul a răspuns că toate neconformitățile trebuie înlăturate.

“Asfaltul pe podul Brăila și toată neconformitățile văzute de experți la cererea CNAIR-ului, subliniez acest lucru, CNAIR-ul a cerut toate aceste rapoarte de la experți, toate aceste neconformități trebuie să fie înlăturate pe banii companiei”, a conchis acesta.

Probleme la podul de la Brăila

Amintim că deși a fost dat în circulație anul acesta, s-au raportat probleme grave în ceea ce privește structura sa de rezistență.

Reprezentații CNAIR au transmis că nu vor recepționa lucrarea până când crăpăturile nu vor fi reparate, notează stirileprotv.ro.

Fisurile au apărut la blocurile de ancoraj. Acestea sunt punctele în care firele care susțin podul sunt prinse de sol, esențiale în structura de rezistență a întregii construcții, mai precizează sursa citată.

Responsabile pentru reparații ar trebui să fie compania italiană Webuild Spa și cea japoneză IHI, care au făcut proiectul. Antreprenorii au asigurat că problemele nu vor afecta nici traficul, nici siguranța structurii. Mai multe puteți citi aici.