„Echipajul CBRN din cadrul ISU Brăila intervine la un accident rutier, respectiv o autocisternă cu GPL răsturnată în localitatea Traian, comuna Braniştea, în judeţul Galaţi”, a declarat lt.col. Ştefan Stoian.
Aproximativ 500 de persoane din 200 de locuinţe din satul Traian au fost evacuate preventiv de autorităţile locale împreună cu jandarmii, fiind conduse mai departe de păşunea unde se află cisterna cu GPL care prezintă scurgeri de gaze la o supapă, a declarat și purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, Eugen Chiriţă.
Potrivit sursei citate, aceste măsuri de siguranţă au fost impuse deoarece s-a luat decizia eliberării controlate de gaze în atmosferă din cisternă, condiţiile tehnice nepermiţând transvazarea combustibilului în alt recipient.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia feroviară este blocată pe Relaţia de cale ferată 704 Galaţi – Tecuci, la kilometrul 22, în zona localităţii Traian. În urma analizei amănunţite a situaţiei de către echipajele de pompieri s-a constatat că există în final pericol de explozie.
La faţa locului se află pompierii ISU Galaţi cu patru autospeciale. Pompierii au creat perdele de apă în jurul cisternei, pentru limitarea deplasării norului de gaz eliberat în atmosferă. Din estimările pompierilor, se pare că cisterna va fi golită total de gaze în maxim o oră.
Traficul rutier pe DN 25 Galaţi-Tecuci rămâne restricţionat în dreptul satului Traian, existând rută ocolitoare, pe DJ 251, între localităţile Traian şi Independenţa, iar traficul feroviar din zonă este în continuare oprit, din motive de siguranţă.
ISU Brăila are în dotare o autospecială pentru accidente chimice, biologice, radiologice şi nucleare (CBRN), cu care poate interveni pentru identificarea, delimitarea zonelor de teren contaminate chimic, biologic, radiologic, prelevarea de probe din sol, apă şi aer şi pentru decontaminarea personalului de intervenţie şi a celui afectat.