Citigroup, a treia mare bancă din SUA după active, ar putea renunţa la 3.000 de angajaţi, după ce directorul general al băncii, Vikram Pandit, a anunţat un program de reducere a costurilor, a declarat, conform Bloomberg, o sursă care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
Reducerea, ce reprezintă aproximativ 1% din forţa de muncă a băncii, este estimativă şi s-ar putea modifica, susţine sursa. Din cele 3.000 de concedieri, 900 ar putea fi de la divizia de investiţii bancare a Citigroup. La sfârşitul lunii septembrie banca avea aproximativ 267.000 de angajaţi. „Ca parte a eforturilor în derulare de a controla cheltuielile, avem ca obiectiv efectuarea unor concedieri în anumite sectoare din cadrul băncii”, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei financiar-bancare, Danielle Romero-Apsilos.
Profitul băncii americane Citigroup a crescut în trimestrul trei din 2011 cu 74%, la 3,8 miliarde de dolari, datorită pierderilor mai scăzute din împrumuturi. Pierderile cauzate de creditele neperformante au scăzut cu 41% în trimestrul trei din 2011, la 4,5 miliarde de dolari. Afacerile Citi au fost afectate de incertitudinile de pe pieţele financiare internaţionale, cauzate de criza datoriilor din Europa şi retrogradarea ratingului SUA, în august.
În perioada iulie-septembrie 2011, Citigroup a înregistrat al şaptelea profit trimestrial consecutiv, după ce în timpul crizei financiare din 2008 banca a avut nevoie de un pachet de asistenţă financiară de 45 miliarde de dolari.
Sursa: Agerpres