În ciuda măsurilor adoptate în încercarea de a detensiona criza generată de datoriile suverane, precum restructurarea datoriei publice a Greciei şi lichidităţile pompate în sistemul bancar, probelemele Europei nu au fost decât amânate, crede Willem Buiter, economist-şef al grupului bancar american Citigroup.
"Ceea ce am făcut a fost să luăm doar o pauză de respiro. Restructurarea datoriei elene nu a rezolvat cu adevărat problema, iar pentru Europa răul de-abia acum urmează", a declarat el pentru CNBC. Buiter anticipează că Banca Centrală Europeană (BCE) va continua să intervină masiv, la sfârşitul acestui an sau la începutul anului 2013. BCE a injectat deja aproape 1.000 de miliarde de euro în sistemul bancar european prin credite acordate pe trei ani la dobânzi foarte mici, de 1%, în decembrie şi februarie.
Dacă până acum pieţele şi-au concentrat atenţia asupra încheierii unui acord pentru restructurarea datoriei elene, odată rezolvat acest aspect, acum îngrijorările sunt orientate asupra economiilor periferice.
"Va mai urma o restructurare a datoriilor elene, iar Portugalia şi Irlanda sunt expuse la risc, în timp ce situaţia din Spania s-a deteriorat într-un ritm rapid", a avertizat economistul.
El a adăugat că BCE a fost deja "compromisă", prin expunerea la creşterea datoriei suverane şi a criticat economiile mai sanatoase din zona euro că au pus Banca Centrală în poziţia de creditor de ultimă instanţă. "Nu BCE este cel mai periculos compromisă, ci autorităţile fiscale din zona euro, în special ţările "donatoare", care nu doresc şi nu pot să livreze resursele fiscale".
De altfel, economiştii au avertizat deja asupra riscului pe care îl prezintă Spania asupra regiunii, de a provoca o reizbucnire a crizei datoriilor suverane, dacă nu va reuşi să egaleze succesul înregistrat de Italia în recâştigarea încrederi investitorilor în programul de reforme.