În urmă cu nouă ani, sindicatele din Electrica au pus mână de la mână și au înființat două societăți – Sindserv SA și Alt Univers Company 2002 – prin care circa 4.000 de angajați ai societății de stat au fost preluați pentru servicii care urmau să le fie contractate de la cele opt filiale de distribuție și furnizare a enegiei electrice.

An de an, contracte de milioane și zeci de milioane au ajuns la cele două „societăți de casă“ ale Electrica. Adolf Mureșan, președintele Federației Sindicale Univers, spune că la acel moment erau două soluții: înființarea celor două societăți care să preia cei 4.000 de oameni, care ar fi rămas fără loc de muncă, sau preluarea serviciilor de citire contoare de către Poșta Română.

„Tot timpul se vorbește că cele două societăți ar fi ale «băieților deștepți» de la sindicate, dar nu e așa. Nu are nimeni mai mult de 0,3% din acțiuni, iar directorii generali sunt aleși prin concurs“, spune liderul sindical. Potrivit lui, toate contractele Sindserv și Alt Univers Company au fost atribuite prin licitație, unde concurența a fost chiar foarte mare. „Au venit și câte șapte-opt concurenți, de la Siemens, Luxten și alții, dar aceștia aveau în ofertă și alte servicii prin care vroiau să vândă distribuitorilor de energie electrică și contoarele făcute de ei“, susține Adolf Mureșan.

Privatizarea a deschis calea

Odată cu privatizarea a cinci din cele opt filiale ale Electrica și a celor două mari companii de distribuție de gaze naturale, Distrigaz Nord, respectiv Distrigaz Sud, o parte din noii proprietari au decis să apeleze la serviciile altor firme din domeniu sau să efectueze acest serviciu cu personalul propriu. Ultima variantă a fost agreată de Gaz de France, acționarul majoritar al fostului Distrigaz Sud.
În cazul Electrica Oltenia, noul proprietar, cehii de la CEZ, au atribuit, încă de acum trei ani, contractul de citire a contoarelor către firma Adrem Invest. În 2009, această firmă a preluat de la CEZ Distribuție și serviciul de administrare a grupurilor de măsură, care, așa cum susține vicepreședintele Adrem Invest, Corneliu Bondea, este mult mai profitabil decât cel de citire. Firma a câștigat la începutul lunii mai 2011 o licitație organizată de E.ON Gaz Distribuție, proprietarul Distrigaz Nord, pentru serviciul de citire a contoarelor de gaz din nouă județe din partea de nord a României.

„Activitatea de citire a contoarelor este o afacere care poate fi profitabilă dacă este foarte bine organizată, dar este un business a cărei marjă de profit este de sub 10%“, ne-a declarat Bodea.

„Pericolul“ contoarelor inteligente

El estimează piața de citire a contoarelor de energie electrică la circa 20-25 milioane de euro/an, având în vedere că sunt peste opt milioane de consumatori casnici. Dacă adăugăm și citirea contoarelor de gaze naturale, „piața ajunge la 30-35 milioane de euro, fără energie termică“.
Cu toate acestea, acest business se va reduce în următorii ani ca urmare a implementării noilor tehnologii, la micii consumatori industriali au fost deja instalate contoare care își citesc singure consumul de energie. Mai mult, Enel are în intenție să introducă în următorii patru-cinci ani contoare inteligente, măsură impusă și de Comisia Europeană – până în 2020, circa 80% din consumatorii finali de energie trebuie să aibă instalate astfel de contoare.
„Până la instalarea acestora vor trece câțiva ani“, spune Adolf Mureșan. Și Corneliu Bodea împărtășește opinia liderului sindical, dar „înlocuirea grupurilor de măsură este miza acestei afaceri, întrucât mulți consumatori au încă instalate contoare vechi“.

Chiar dacă dă impresia că cititul  contoarelor de electricitate este un job relaxant fără să necesite investiții majore, vă înșelați. La cele două societăți ale sindicaliștilor media zilnică de citire în mediul rural este de 80 de consumatori, iar în mediul urban, de 200. În cazul Adrem Invest, angajații au ca normă zilnică 100 de contoare de electricitate. „Salariul mediu net plus bonusuri se ridică la 1.500 de lei“, spune Corneliu Bodea. La rândul său, liderul de sindicat susține că salariul mediu net la Sindserv și Alt Univers­ este de 1.250 de lei.
Vicepreședintele Adrem Invest, spune că investițiile directe realizate numai pentru preluarea celor două servicii de la CEZ se ridică la 1,6 milioane de euro.