Constructorul auto francez Citroen a dezvaluit noul concept car „DS Inside” in cadrul Salonului Auto de la Geneva. Acesta poarta pe grila din fata noua grila in relief a companiei, prezentata cu ocazia aniversarii a 90 de ani de la infiintarea companiei si de asemenea, ziua de nastere a fonsatorului, Andre Citroen.

„DS Inside” prefigureaza lansarea unei noi game de produse a constructorului francez, care cuprinde trei noi masini: DS3, DS4 si DS5. Acestea se vor pozitiona segmentele mic, mediu si mare si vor fi lansate succesiv pe piata, incepand cu anul 2010.

0-26840-capital0003dsinside.jpg

0-26839-capital0002dsinside.jpg

 

 

 

 

 

Conceptul prezentat la Geneva este un vehicul in trei usi, compact, cu un mare accent asupra designului, care va fi aplicat de altfel asupra intregii game de produse distincte pe care Citroen o va lansa incepand cu anul viitor. Acest concept este repreyentat de doua versiuni, prima intr-o culoare maro inchis, iar adoua, gri perlat si roz. A doua versiune a fost prezentata in premiera mondiala la Geneva.

Alaturi de „DS Inside” Citroen a expus la Geneva nume precum GTbyCITROEN (prezentat initial la Paris – 2008), C3 Picasso, Nemo Disney, C-Cactus.

0-26844-capital0001gtbycitroen.jpg 0-26847-capital0001c3picassoconcept.jpg

 

 

 

 

 

0-26848-capital0001nemodisney.jpg 0-26849-capital0001ccactus.jpg