Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, se declară mulțumit de creșterea economică din primul trimestru al lui 2020.
El arată că economia României a avut o evoluție pozitivă grație măsurilor adoptate de Guvernul Orban.
”Urmează foarte multe provocări”
”Măsurile luate până acum ne-au ajutat să avem creștere economică în primul trimestru al acestui an.
Urmează foarte multe provocări și nu am câștigat încă lupta cu criza dublă, de sănătate și economică.
Cel mai mare pericol pentru stabilitatea economică și pentru bunăstarea românilor îl reprezintă măsurile populiste care reduc veniturile și cresc cheltuielile bugetare votate de partidele de opoziție din Parlament.
Voi administra, ca și până acum, cu responsabilitate și prudență finanțele României pentru a reduce cât mai mult impactul negativ al acestei crize asupra tuturor românilor”, a scris Florin Cîțu vineri pe Facebook.
Creștere sub 1%
În context, trebuie precizat că economia României a înregistrat o creștere subunitară în primul trimestru din 2020, comparativ cu precedentele trei luni.
Astfel, Produsul Intern Brut – PIB a crescut în primele trei luni din acest an cu 0,3%, raportat la trimestrul anterior, conform datelor semnal publicate de INS.
În comparație cu perioada similară din 2019, creșterea a fost de 2,4%.
Trebuie precizat că efectele închiderii economiei, ca urmare a pandemiei de coronavirus, sunt prinse în statistici doar pentru o scurtă perioadă din luna martie.
Produsul Intern Brut a crescut, în termeni reali, în ultimele trei luni ale anului trecut, cu 1,5% faţă de trimestrul trei din 2019 şi cu 4,2% faţă de trimestrul similar din 2018.
În anul 2019, PIB a crescut, comparativ cu 2018, cu 4,1%.