Cîțu, despre independența energetică a României. Urmează o discuție cu toate partidele
Florin Cîțu a punctat că independența energetică a României este un „un obiectiv al acestui Guvern” și „ar trebui să fie un obiectiv al clasei politice”.
„Am văzut în acest an cât de importantă este această independenţă energetică. Este un obiectiv al acestui Guvern şi ar trebui să fie un obiectiv al clasei politice.
Când mă întorc la Bucureşti, voi cere o discuţie cu toate partidele despre independenţa energetică a României, este un lucru care trebuie să ne unească pe toţi, pentru că, până la urmă, este vorba de cetăţenii României şi de siguranţa naţională”, a declarat Florin Cîţu.
O discuţie pe tema proiectelor din domeniul energetic
De asemenea, acesta a precizat că a avut, în cursul dimineţii, o discuţie cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Ionel Bogdan, pe tema proiectelor din domeniul energetic aflate în derulare în zonă.
„Aici este vorba de câteva proiecte, este vorba de distribuţie de gaze, este vorba de energie electrică (…) produsă pe bază hidro, barajul Runcu. Orice sursă trebuie luată în calcul şi trebuie să vedem dacă mai este nevoie de finanţare cum să facem rost de finanţare cât mai rapid”, a completat premierul.
Florin Cîţu îşi prezintă duminică, la Baia Mare, în faţa organizaţiei PNL Maramureş, moţiunea cu care candidează la funcţia de preşedinte al partidului.
Totuși, liderul deputaților USR PLUS a declarat anterior că Florin Cîțu „şi-a dovedit foarte clar limitele de a conduce un Guvern”.
„În momentul acesta nu mai are susţinerea unei majorităţi. Aşa cum funcţionează o democraţie şi pentru a avea un premier şi Guvern trebuie susţinerea unei majorităţi parlamentare. În momentul acesta nu o mai are. Asta dacă nu s-a înţeles cu domnul Ciolacu, pentru că vedem că PSD joacă cu PNL în Birourile permanente. Cea mai simplă variantă, ca să îl parafrazez pe premierul Cîţu, era să îşi dea demisia. Acest Guvern nu poate sta într-un singur om, în premierul Cîţu. Premierul Cîţu şi-a dovedit foarte clar limitele de a conduce un Guvern, de a conduce o coaliţie, mai ales într-o perioadă complicată ca aceasta”, a spus Ionuț Moșteanu.
Sursă foto: INQUAM Photos, Sabin Cîrstoveanu