Într-un interviu acordat pentru G4Media, Marcel Ciolacu a anunțat depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, în această sesiune parlamentară. Totodată, liderul PSD a mai subliniat faptul că, cel mai probabil tema va fi legată de modul în care Guvernul gestionează pandemia de Covid-19.
El a mai adăugat că există suficiente argumente pentru a depune moțiunea de cenzură. Ciolacu a mai adăugat că România nu reușește să depășească criza sanitară, iar autoritățile nu au învățat nimic într-un an de zile de pandemie.
”După cum știm, constituțional, opoziția are dreptul de a depune o moțiune de cenzură pe fiecare sesiune, și categoric vom depune o moțiune de cenzură în această sesiune, este evident faptul că avem suficiente argumente.
Numai dacă vă urmăresc pe dumneavoastră o zi întreagă găsesc două-trei teme. În primul și în primul rând continuăm pe, astăzi se face un an de când am intrat în stare de urgență, pe gestionarea pandemiei. Mi se pare și rămâne tema principală. Pentru că deja nu mai putem vorbi despre economie atâta timp cât nu reușim să depășim această criză sanitară și uitați că efectiv parcă nu învățăm nimic din ce s-a întâmplat acum un an de zile sau acum șase luni de zile”, a spus Ciolacu.
”Nu poți să faci mereu și mereu aceleași greșeli”
Liderul PSD a mai adăugat că este inadimisibil ca greșelile să fie repetate constant, dând exemplu situația paturilor de la ATI. Ciolacu a mai adăugat că a purtat o discuție cu profesorul Alexandru Rafila care i-a explicat că în câteva zile, secțiile de ATI vor fi blocate total, iar nimeni nu ia niciun fel de măsură în acest sens.
”Nu poți să faci mereu și mereu aceleași greșeli. Iarăși suntem cu ATI-urile la maximum, acum se discută, după ce am micșorat numărul în ATI, cu 100 de paturi, acum se discută să mai mărim numărul la ATI, când suntem în plină criză. Nu există prevenție, nu există anticipare a unor pași.
Mie domnul Rafila îmi explică foarte clar progresia și cum duc lucrurile. Din ce mi-a explicat mie, în patru-cinci zile deja avem un blocaj total în ATI. Și nimeni nu ia nicio măsură. Vorbim de totul și cu totul alte teme, dar nu vorbim de temele…”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Sursa foto INQUAM / Octav Ganea