Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, va fi luat la întrebări săptămâna viitoare în Parlament. S-a aflat și ce i se reproșează acestuia de către PSD.
Comisiile economică şi de buget din Senat îl invită la audieri, miercuri, pe ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pentru a explica diferenţa între „perspectiva negativă” a economiei româneşti oferită de unele instituţii şi „perspectivă pozitivă” a ministrului, anunţă senatorul PSD Daniel Zamfir.
„Comisia Europeană ne spune că deficitul va fi dublu decât ne spune Cîţu, BNR avertizează in legatură cu împrumuturile excesive şi iminenta prăbuşire a economiei, Agenţia de rating S&P ne spune că ne ducem iî jos, in timp ce ministrul nostru de Finanţe ne asigură că ne vom reveni cel mai repede din Europa după corona-criză! Ministrul Cîţu va fi invitat miercuri, în fata Comisiilor economică şi buget-finanţe ale Senatului pentru a da multe multe explicaţii!”, a scris parlamentarul PSD sâmbătă, pe Facebook.
Daniel Zamfir, care este preşedintele Comisiei economice din Senat, a explicat pentru AGERPRES că senatorii îl cheamă pe ministrul Finanţelor pentru a explica situaţia reală în care se află România.
„Pe Cîţu l-am auzit că totul este minunat. Oare ceilalţi bat câmpii? Îl chemăm pentru a explica situaţia reală în care se află România (…). Îl chemăm să aflăm de ce sunt diferenţe între declaraţiile lui şi avertizările celor mai implicate instituţii – Comisia Europeană, Banca Naţională şi Standard & Poor’s. Toate ne dau perspective negative şi Cîţu dă perspectivă pozitivă. O fi cum zice Cîţu, dar hai să o vedem şi noi”, a declarat senatorul social-democrat.
Potrivit lui Zamfir, „Cîţu a plecat de la o creştere economică de 5,2% , a doua cea mai mare din UE, şi în numai şapte luni ne-a dus în prăpastie”.
„A împrumutat 80 de miliarde şi a băgat în economie doar 3 miliarde! Unde-s banii, dle ministru? Ce interes aveţi să amanetaţi România? Cui aţi promis CEC-ul? Cui aţi promis Hidroelectrica?”, a mai scris Daniel Zamfir pe Facebook.
Standard & Poor’s (S&P) a confirmat vineri ratingul României la „BBB-/A-3” pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a menţinut perspectiva negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.