Premierul Florin Cîţu anunţă că va prelua interimar conducerea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene dacă actualul ministru, Cristian Ghinea, va demisiona din funcţie.
Florin Cîţu a fost întrebat sâmbătă, la Timişoara, ce va face în condiţiile în care USR PLUS a anunţat că a depus moţiunea de cenzură împotriva sa.
„Guvernăm, mergem înainte”
„Ce facem? Guvernăm, mergem înainte, avem în continuare de făcut lucruri. Marţi, rectificarea bugetară pe care o aşteaptă foarte mulţi români. Aţi văzut că sunt deja întârzieri şi nu ştiu cum s-a întâmplat ca Ministerul Sănătăţii să nu plătească centrele de vaccinare, oamenii sunt neplătiţi de vreo două luni de zile (…). PNRR-ul. Dacă domnul Ghinea pleacă, voi prelua eu ministerul, pentru a mă asigura că lucrurile merg înainte şi vom accelera procedura, ca să mă asigur că vom avea la finalul săptămânii aprobat PNRR-ul”, a declarat premierul Florin Cîțu.
Prim-ministrul a mai menţionat, printre priorităţile pe termen scurt, ordonanţa de urgenţă pentru compensarea costurilor cetăţenilor cu facturile la energie.
„Acestea nu sunt momente în care poţi să laşi ţara fără guvern. Cine face acest lucru arată că este iresponsabil şi imaturitate politică”, a mai subliniat şeful Guvernului.
Premierul Florin Cîţu îşi va prezenta moţiunea de candidat la preşedinţia partidului în faţa membrilor PNL Timiş.
Ședința pentru moțiune a fost suspendată
Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, convocată online pentru moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, a fost suspendată, vineri, din lipsa cvorumului. Birourile permanente ale celor două Camere se vor reuni, cel mai probabil, sâmbătă, la ora 11,00.
Moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari, a fost depusă vineri la Senat şi Camera Deputaţilor.
Potrivit regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură, care poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.
Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc
Sursă foto: INQUAM Photos, Sabin Cîrstoveanu