Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis sancţionarea cu amendă în valoare de 30.000 de lei a societăţii City Insurance SA şi a directorului general al acesteia, cu 10.000 de lei, concomitent cu stabilirea unor măsuri în sarcina societăţii de asigurare.
"În urma analizării rezultatelor controlului inopinat efectuat la Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance SA, Consiliul ASF a decis sancţionarea cu amendă a societăţii şi a directorului general, concomitent cu stabilirea unor măsuri în sarcina societăţii de asigurare. Printre neregulile identificate în cadrul acţiunii de control se numără nerespectarea metodologiei interne privind instrumentarea dosarelor de daună RCA, efectuarea plăţii despăgubirilor în afara termenului legal, nerespectarea modului de constituire şi menţinere a rezervelor de daune avizate şi neînregistrarea, la nivelul societăţii, a tuturor petiţiilor adresate de persoanele fizice", menționează ASF, citată de Agerpres.
În afara sancţionării cu amendă, în cuantum de 30.000 lei pentru societate şi de 10.000 pentru directorul general, s-a stabilit obligaţia îndeplinirii unui set de măsuri, în termen de 35 de zile calendaristice, printre care: revizuirea procedurilor/metodologiilor interne privind instrumentarea dosarelor de daune RCA; revizuirea raportului privind autoevaluarea riscurilor şi solvabilităţii pentru perioada 2015 – 2017; transmiterea unui plan de acţiune, cu termene şi responsabili, de reducere a numărului de petiţii aferente dosarelor RCA şi de remediere a aspectelor sesizate în legătură cu gestionarea acestora.
ASF precizează că decizia poate fi contestată în 30 de zile de la data comunicării, fără ca executarea sancţiunilor să fie suspendată pe durata soluţionării contestaţiei.