Centrul comercial City Mall, răscumpărat de la faliment de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, ar putea fi transformat în spital privat.
„Ştim că se ia în considerare transformarea lui în spital. Dacă se va întâmpla va fi o adevărată aventură. Nu ştim dacă sunt operatori interesaţi“, a declarat James Heyworth Dunne, directorul departamentului de investiţii din cadrul CBRE România.
Contactat de Capital, administratorul centrului comercial, compania Coldwell Banker Affiliates of Romania, nu au vrut să facă comentarii pe marginea acestui subiect.
Istoria City Mall, complex comercial intrat în faliment în noiembrie 2010, este foarte zbuciumată. Dezvoltatorul proiectului l-a vândut în 2004 pentru 25 mil. euro companiei Jaguar Development, controlată de investitori greci şi israelieni. Un an mai târziu, mallul avea un nou proprietar, firma Victoria Holding – controlată de Ioannis Papalekas, care plătise 46 mil. euro. În 2006, Papalekas dădea prima sa „lovitură“ pe piaţa imobiliară. Valoarea proiectului crescuse substanţial şi a reuşit să îl vândă mult mai scump, adică la 103,5 mil. euro, fondului australian APN European Retail. Cinci ani mai târziu grecul a revenit la cârma proiectului, de această dată doar pentru 17,3 mil. euro.
Dacă în cazul Tiago Mall, primul centru comercial intrat în faliment, banca finanţatoare – tot UniCredit Ţiriac Bank – a furnizat un nou credit pentru câştigătorul licitaţiei, în cazul City Mall nu s-a mai întâmplat la fel. UniCredit nu îl l-a finanţat pe Papalekas în achiziţia imobilului.
Centrul comercial City Mall, amplasat lângă cimitirul Bellu din Capitală, a intrat în faliment în noiembrie anul trecut, din cauza unor datorii care se ridică la 76 mil. euro. Cei mai mari creditori ai proiectului sunt UniCredit, cu o expunere de 36,7 mil. euro, şi Bancpost, care are de recuperat 5,15 mil. euro.
Mall-ul are o suprafaţă construită de 31.000 mp, din care 14.348 mp închiriabili, desfăşurată pe un teren de 7.774 mp. Alăturat imobilului este şi o parcare cu 880 de locuri, care are o suprafaţă desfăşurată de 31.000 mp, din care 3.497 mp este zona comercială.