Premierul Nicolae Ciucă afirmă duminică, în mesajul transmis la comemorarea lui Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, decedaţi în închisoarile comuniste, că faptele lor sunt o lecţie de onoare şi de demnitate, dar şi un prilej de reflecţie asupra răului adus de lagărul comunist, în care jumătatea de Est a Europei a fost aruncată de către ocupantul sovietic.
”Ca prim-ministru şi preşedinte al unui partid istoric, îi asigur pe români că guvernul pe care îl conduc ia în serios promovarea politicilor memoriei şi a educării tinerei generaţii în spiritul adevărului”, dă asigurări Ciucă.
”Comemorăm azi două mari personalităţi ale istoriei noastre: Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. Cei doi au marcat politica interbelică şi au rămas, până în ultima clipă, apărătorii valorilor democratice, ai statului de drept şi adversari ai dictaturii. Aflate la zece ani distanţă, 5 februarie 1953 şi 5 februarie 1963 sunt zilele în care Iuliu Maniu şi apoi Ion Mihalache au murit în închisorile Sighet şi respectiv Râmnicu Sărat, în care au fost aruncaţi de regimul criminal comunist. Faptele lor sunt o lecţie de onoare şi de demnitate, dar şi un prilej de reflecţie asupra răului adus de lagărul comunist, în care jumătatea de Est a Europei a fost aruncată de către ocupantul sovietic”, afirmă Ciucă într-o postare pe Facebook.
Acesta susține că avem datoria de a condamna atrocităţile regimului comunist, dar şi de a onora memoria celor care s-au opus dictaturii, indiferent de partidul din care au făcut parte.