Ciuperca neagră face prăpăd în India. Două state indiene au declarat deja epidemie, pe fondul afluxului tot mai mare de bolnavi din spitale.
Numărul celor decedați din cauza acestei boli ar putea fi mult mai mare decât cel raportat oficial, din cauza stării deficitare a sistemului medical în mediul rural din India.
Ciuperca neagră face prăpăd în India. Mii de cazuri de infecție
Mii de cazuri de infecție cu ciupercă neagră au fost raportate în India, în rândul pacienților care au avut COVID-19.
Medicii cred că infecția fungică este foarte puternică în organismul pacienților slăbit de lupta cu coronavirusul.
Mulți dintre cei infectați cu mucormicoză sunt pacienți cu coronavirus sau cei care s-au recuperat recent de la Covid-19, ale căror sisteme imunitare au fost slăbite de virus sau care au afecțiuni subiacente – în special diabetul, relatează CNN.
Cel puțin 90 de persoane au murit din cauza ciupercii negre în ultimele săptămâni, și două state indiene au declarat epidemie.
Ciuperca neagră se dezvoltă pe mucegaiul găsit în medii umede precum solul sau compostul și poate ataca căile respiratorii. Nu este contagioasă și nu se răspândește de la persoană la persoană.
Mai multe tipuri de ciuperci pot provoca boala. Aceste ciuperci nu sunt dăunătoare pentru majoritatea oamenilor, dar pot provoca infecții grave în rândul celor cu sistem imunitar slăbit, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite (CDC).
Rată foarte mare a mortalității
Ciuperca neagră afectează în mod obișnuit sinusurile sau plămânii după ce o persoană inhalează spori fungici în aer și poate afecta și pielea în urma unei leziuni la suprafață, cum ar fi o tăietură sau o arsură.
Simptomele depind de locul în care ciuperca crește, dar poate include umflarea feței, febră, ulcere ale pielii și leziuni negre în gură.
Boala „începe să se manifeste ca o infecție a pielii în zona frunții, nasului, pomeților și între ochi și dinți”, au declarat oficiali ai Ministerul Indian al Sănătății pe 14 mai.
„Se răspândește apoi la ochi, plămâni și se poate răspândi chiar la creier. Aceasta duce la înnegrire sau decolorare a nasului, vedere încețoșată sau dublă, dureri în piept, dificultăți de respirație și tuse cu sânge.”
„Unul dintre modurile în care se multiplică mucormicoza este prin invadarea vaselor de sânge”, a explicat dr. Hemant Thacker, medic consultant și specialist cardiometabolic la Breach Candy Hospital din Mumbai.
„Compromite circulația către un organ și produce astfel ceea ce se numește necroză sau moarte a țesutului, care apoi devine negru. De aici i s-a dat numele de ciupercă neagră”.
În cele mai grave cazuri, infecția „trece prin vasele de sânge în creier”, provocând pierderea vederii sau creând o „gaură” în față, a adăugat el.
“Dacă nu este controlată, nu este tratată, poate avea o mortalitate (rata) de la 20% la 50%.”
Tratamentul chirurgical, urmări pe viață
Tratamentul cel mai eficient este îndepărtarea chirurgicală a țesuturilor afectate, spun medicii.
Ciuperca neagră este tratată inițial cu medicamente antifungice, adesea administrate intravenos, conform CDC, arată stirileprotv.ro.
Cele mai frecvente medicamente includ amfotericina B – un medicament utilizat în prezent în statele indiene pentru combaterea focarului.
Pacienții pot avea nevoie de până la șase săptămâni de medicamente antifungice pentru a se recupera. Recuperarea lor depinde de cât de precoce a fost diagnosticată și tratată boala.
Adesea, este necesară o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea țesutul mort sau infectat. “La unii pacienți, acest lucru poate duce la pierderea maxilarului superior sau, uneori, chiar și a ochiului”, au precizat oficialii Ministerului Indian al Sănătății.
Infecția cu ciuperca neagră nu este o boală nouă. Un studiu din 2005 a analizat 929 de cazuri datând din 1885 a constatat o rată globală a mortalității de 54%, potrivit CDC.
Rata mortalității depinde, de asemenea, de tipul de ciupercă implicată și de ce parte a corpului este afectată.