Cipercaria face parte din complexul Valea Chiejdului, aflat la marginea orasului Dej si vandut de Agrocom Cluj in intregime. Suprafata totala licitata, aferenta ciupercariei este de 2.453 mp, insumand un teren de 1.200 mp si o constructie de 1.253 mp in care, pana in 1990, s-au cultivat ciuperci.
Licitatia se desfasoara in sistemul „plic inchis”, pretul de pornire fiind de 105 milioane lei. „Speram sa obtinem mai mult in urma licitatiei, fiind o afacere buna pentru cei interesati”, opineaza directorul societatii clujene. Celelalte active scoase la vanzare in cadrul aceleiasi licitatii sunt o magazie de depozitare pesticide si un atelier mecanic de reparatii.
Trei decenii
agitate
Asezata in perimetrul unei ferme agricole, ciupercaria are o istorie care merita retinuta. Amenajata in anii ‘70 pentru necesitatile de protocol ale liderilor cumunisti locali, ea a functionat cu bune rezultate pana in 1980, cand datorita disputelor de interese ale acelorasi lideri a fost desfiintata prin ordin venit de la centru. Un timp dupa aceea ciupercaria a functionat ca grajd care adapostea animalele fermei.
Asta pana in 1985, cand la interventiile noului secretar de partid al orasului, a revenit la destinatia initiala, fiind remenajata pentru productia de ciuperci.
Dupa 1989, lucrurile s-au schimbat din nou, ciupercaria fiind desfiintata inca o data. Timp de zece ani ea a fost lasata in paragina sau folosita ca depozit pentru diverse materiale pana cand conducerea Agrocom Cluj s-a hotarat sa o vanda.
Pentru cei interesati, mentionam ca licitatia vanzarii activelor enumerate mai sus are loc in ziua de 10.06.1999 la ora 10,00, caietul de sarcini cu toate amanuntele putand fi achizitionat contra sumei de 500.000 lei, de la sediul Agricom Cluj Napoca.
Cladirea in care se va desfasura licitatia se afla pe str. Emil Zola
nr. 1, orasul Dej, jud. Cluj, tel.: 064/194155.