Jurnalistul România TV Victor Ciutacu a anunţat că l-a dat în judecată pe primarul ales al Sectorului 6 din Capitală, Ciprian Ciucu. Această intenţie fusese de mai mult timp anunţată de către Ciutacu, încă din luna septembrie când Ciucu l-a jignit pe jurnalist prin intermediul unei postări pe o reţea de socializare.
„Domnu’ Ciucu îşi va incepe mandatul de primar cu un proces inconfortabil”, a transmis jurnalistul.
„Am prostul obicei sa ma tin de cuvant. Mai ales cand ma iau cu politrucii. Fiindca au impresia ca toti sunt ca ei. Uite ca nu. Domnu’ Ciucu isi va incepe mandatul de primar cu un proces inconfortabil, fie si din punct de vedere al imaginii, desi nici banii lui nu ma incurca. Merg pe piata, nu sunt patrati. Am convingerea ca se ocupa Oana sa doara”, a scris Victor Ciutacu pe pagina sa de Facebook.
De unde a pornit conflictul dintre cei doi?
Tot scandalul între Ciprian Ciucu şi Victor Ciutacu a pornit de la o serie de informaţii difuzate de România TV, cu doar câteva zile înainte de alegerile locale, potrivit cărora anumiţi interlopi ar fi fost implicaţi în campania electorală a candidatului liberal de la Sectorul 6.
Ciprian Ciucu a negat vehement acuzaţiile şi a folosit o serie de cuvinte dure la adresa jurnalistului într-o postare pe Facebook din data de 22 septembrie:
„Așa arată mizeria din RTV. Un interlop (?) de care nu am auzit în viața mea mă „susține” pe mine. L-au inventat, l-au scos de undeva, nu știu, și l-au învățat să spună o poezie.
Acest „ziarist”, Ciutacu, reprezintă ce este mai oribil in „presa” românească. Butaforie de la un cap la altul, punerea în scenă a unor inventii. Eu nu îmi imaginam că există o asemenea mizerie în acea televiziune și in politică.
Pus în scenă de Mutu, pe bani, e disperat! Sunt cusute cu ață albă.”
La acel moment, Victor Ciutacu a reacţionat imediat, sugerând că liberalul va plăti în instanţă pentru vorbele sale: „Penultima persoana care m-a facut jeg a platit. O va face si ultima. Altfel, succes in colaborarea cu Capone si Migdala”, notează stiripesurse.ro.