Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016 - 2030 (PMUD) Regiunea Bucureşti - Ilfov a fost adoptat şi de Consiliul Judeţean Ilfov, după ce documentul strategic a fost aprobat, pe 29 martie, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
PMUD a fost aprobat în unanimitate de membrii CJ Ilfov pe 26 aprilie, a informat Biroul de presă al Consiliului Judeţean. Directorul Cancelariei preşedintelui CJ, Ionel Scrioşteanu, a precizat că este vorba despre "cel mai important document strategic de la înfiinţarea judeţului".
Potrivit unui comunicat de presă, prin aprobarea PMUD, CJ Ilfov şi Primăria Municipiului Bucureşti pot accesa împreună fonduri europene de până la 220 milioane de euro prin Programul Operaţional Regional, dintre care 150 milioane de euro vor fi destinaţi modernizării transportului public.
"PMUD oferă cadru legislativ pentru înfiinţarea Asociaţiei de Transport Metropolitană Bucureşti, ceea ce va duce la asigurarea unui transport public integrat pentru zona metropolitană (abonament şi bilet de transport unic Bucureşti-Ilfov), în conformitate cu prevederile Regulamentului European 1370/2007, care să promoveze dezvoltarea economică, socială şi teritorială şi să asigure o bună calitate a vieţii în regiunea Bucureşti – Ilfov", se arată în comunicat.
Alte obiective de infrastructură rutieră prevăzute în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă sunt: construcţia de parcări de tip Park & Ride la punctele cheie de intrare în oraş; dezvoltarea reţelei de metrou către localităţile din Ilfov; realizarea Autostrăzii de Centură a Bucureştiului şi realizarea de pasaje rutiere între Centura Bucureşti şi localităţile ilfovene Domneşti, Măgurele (lărgire la patru benzi + bretele de acces), Bragadiru (bretea de acces stânga), Chitila (pasaj rutier subteran CF şi bretea întoarcere DN 7 – str. Libertăţii), Mogoşoaia, Buftea (DJ 101 şi DJ 602), Pantelimon (DJ 301), Popeşti Leordeni (DN4 pentru gabarit depăşit şi şos. Berceni – str. Drumul Fermei), Berceni (DJ 401), Baloteşti Corbeanca (Prisma) şi pasaj denivelat DN1-Baloteşti; modernizarea Centurii de Sud a Bucureştiului la patru benzi; amenajarea infrastructurii utilitare pentru biciclete (piste şi locuri de parcare).
Prin PMUD sunt propuse 55 de proiecte, cu un buget total de 6,8 miliarde de euro, dintre care 3,5 miliarde de euro reprezintă investiţii pentru proiectele Metrorex, iar 3,3 miliarde de euro ar urma să fie investiţiile autorităţilor locale.
Principalele proiecte ale municipiului Bucureşti incluse în PMUD sunt: înfiinţarea Autorităţii de Transport Metropolitan Bucureşti – Ilfov; introducerea de benzi de circulaţie cu prioritate pentru transportul public pe o distanţă de 25 km; modernizarea reţelei de mijloace de transport în comun prin achiziţia de 100 troleibuze, 500 de autobuze, dintre care 300 electrice şi 300 de tramvaie. Proiectul mai presupune şi modernizarea, extinderea infrastructurii de tramvai (41 km cale dublă) şi reabilitarea a aproximativ 1.800 de staţii.
AGERPRES