Compania israeliană Dagesh Group intenţionează să vândă, în acest an, clădirea de birouri Platinum Center din zona Unirii ce a fost finalizată la începutul acestui an. Preţul de vânzare vehiculat în piaţă este de 30 mil. euro, sumă apropiată de investiţia făcută de dezvoltator în construcţia imobilului.

„Intenţionăm să vindem clădirea în viitor, poate anul acesta, dar nu suntem în negocieri în acest moment. Este doar o intenţie. Prefer să nu discut încă despre preţul de vânzare“, a declarat pentru capital.ro Shlomo Abecassis, managerul Dagesh Group.

Clădirea are o suprafaţă de 12.000 mp, împărţită pe 12 etaje şi patru niveluri subterane. În afară de parter, imobilul este închiriat în totalitate, jumătate din clădire fiind alocată companiei naţionale de transport al energiei electrice Transelectrica.

Prezentă pe piaţă din 2003,  compania israeliană a lucrat până acum la patru proiecte de mici dimensiuni, în diferite parteneriate. Compania a lucrat şi la dezvoltarea clădirii de birouri Şonţu Business Center din Capitală, în care deţinea o treime din proiect. Participaţia a fost vândută în urmă cu patru ani la un preţ de 12 mil. euro. Compania are achiziţionate mai multe terenuri, care nu depăşesc suprafaţa de 2.000 mp, în zona centrală a Capitalei, pe care intenţionează să dezvolte mici blocuri de locuinţe.
0-50770-tabel.jpg