Secolul XXI este cel al cercetării și inovării. Într-o lume dominată tot mai mult de poluare și de încălzirea globală încercăm să ne apărăm cum putem mai bine și să valorificăm cât mai bine resursele pământului. O idee care prinde contur din ce în ce mai mult este cea care ne oferă un cămin mai stabil, dar și mai confortabil față de cel pe care îl știam până acum.
Ne referim la casele pasive, cele eficiente energetic, noua descoperire care începe să cucerească toată Europa, dar și restul continentelor. Acest gen de case este construit în principal din lemn, dar și din alte produse precum vata bazaltică, din care sunt făcute termoizolațiile.
Spre deosebire de casele construite din cărămidă, cele din lemn oferă mai multe avantaje. Nu vorbim aici despre un preț mult mai mic, ci despre rapiditatea construirii unei astfel de case și durata de viață a acesteia.
Casa pasivă este o casă extrem de eficientă energetic însă se diferențiază de clădirile zero-energy prin faptul că necesită totuși un aport de energie pentru menținerea confortului interior, chiar dacă acesta este foarte mic. Termenul de „pasivă” este aplicabil atât locuințelor individuale, cât și celor colective sau clădirilor industriale sau comerciale. În construcția unei clădiri pasive, fiecare element are un rol în eficientizarea consumului de energie și în minimizarea pierderilor de aer sau energie.
De ce o structură de lemn are un avantaj în construcția unei clădiri pasive? Lemnul combină abilitatea de a absorbi căldura și de a o reține cu un număr de proprietăți extrem de importante, cum ar fi rezistența la apă, integritatea structurală și calitatea finisajului.
Plecând de la o bună cunoaștere a terenului pe care urmează să se construiască, performanța energetică a noii clădiri se datorează în egală măsură orientării, folosirii judicioase a resurselor în timpul construcției, plasarea corespunzătoare a maselor termice, dispunerea camerelor, ușilor, ferestrelor, alegerea metodelor de umbrire.
Standardul de casă pasivă prevede mai multe performanțe. Maxim 10 W/m² necesar caloric constant, maxim 15 kWh/m² necesar anual pentru încălzirea spațiului, maxim 42 kWh/m² necesar anual total de energie.
Durata construcției
O asemenea casă eficientă energetic se poate construi “la roșu” în 3-4 zile, maximum o săptămână. Se câștigă la spațiul locativ extrem de mult, mai ales datorită pereților, incomparabil mai subțiri la un cămin din lemn față de unul clasic. Și asta nu e tot. Într-o casă din lemn, aerul este foarte bine filtrat, are straturi izolante și intră foarte puține impurități comparabil cu casele normale.
Dacă o casă de 100 de metri pătrați poate fi ridicată “la roșu” în maxim o săptămână, restul construcției este comparabil cu al unei case normale.
Și asta nu e tot. Avem posibilitatea de a nu mai consuma și produce dioxid de carbon. Lemnul are proprietatea de a înregimenta dioxidul de carbon.
Cum se întreține o casă din lemn
În funcție de calitatea lemnului folosit, o astfel de casă trebuie retușată în 2-3 ani de zile. Deși este recunoscută pentru calitatea lemnului, România este, în general, ocolită de producătorii de profil atunci când vine vorba de achiziționarea materiei prime pentru construirea unor astfel de case. În mare parte, materia primă este adusă din Occident.
Lemnul care vine din străinătate este certificat, iar circuitul lui este foarte bine controlat, spre deosebire de cel autohton care nu este de calitate superioară. Mai mult, materia primă românească este și mai scumpă față de cea venită din străinătate.
Normele europene, favorabile caselor din lemn
Antreprenorii români din acest domeniu sunt extrem de căutați în toată lumea. În țara noastră încă nu a prins acest trend. Astfel de case se caută pe mai multe continente: America de Nord, Centrală, Asia sau Europa. Mai mult, legislația europeană începe să fie din ce în ce mai prietenoasă cu astfel de construcții.
Mai multe țări au implementat deja acte normative speciale pentru încurajarea achiziției de case pasive. Franța a introdus încă din 2012 reglementări în lege prin care îi avantajează pe cei care își achiziționează acest tip de casă.
Dacă o asemenea construcție consumă 50 de kilowați pe metru pătrat într-un an de zile, proprietarul beneficiază de facilități atunci când vine vorba de taxare. Va plăti un impozit pe clădire mai mic cu aproximativ 20%, diferit de la oraș la oraș.
Mai mult, casele pasive vor avea parte, din 2020, de o nouă normativă europeană. Nicio țară din Uniunea Europeană nu va mai avea voie să aprobe construcții care să nu fie eficiente energetic.
Unul dintre antreprenorii din acest domeniu, Georgel Merlușcă are o experiență de 26 de ani în construcții. A început imediat după revoluție, în 1993, cu construcția căsuțelor de grădină, iar în urmă cu un deceniu a trecut la cele de locuit. “Casele de locuit sunt o afacere foarte bună pentru noi. Am dat mai multă valoare lemnului. Cantitatea de lemn pe metru pătrat a scăzut din ce în ce mai mult folosind tot felul de materiale pentru a putea consuma energiile. O asemenea construcție din lemn este foarte rezistentă dacă este realizată la cei mai buni parametri și dacă este întreținută în timp. Durata de viață a acesteia este nelimitată, dar este nevoie de un minim necesar de întreținere, ca la orice fel de casă”, spune antreprenorul.
4
zile durează construcția unei case din lemn
2020
Se vor costrui doar case eficiente energetic
“O casă construită din lemn este extrem de rezistentă dacă este întreținută. Timpul de viață al acesteia este nelimitat, cu minim necesar de întreținere” – Georgel Merlușcă, CEO Ergio Prod
“Românii s-au obișnuit ca o casă din lemn să fie mai ieftină. Ca să ai o casă pasivă de calitate nu o poți găsi la preț de chilipir. Toate materialele sunt de calitate superioară ca să poată să și facă treaca, să fie eficientă energetic” – Georgel Merlușcă, CEO Ergio Prod