Purtătorul de cuvânt al Executivului de la București, Dan Cărbunaru, a venit cu clarificări în ceea ce privește aplicarea majorării salariale din sistemul de învățământ. Într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al Guvernului, acesta spune că instituția a răspuns solicitărilor din învățământ și a implementat creșteri salariale începând cu 1 iunie. Această măsură a fost luată prin adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanței de Urgență 53/1 iunie 2023. Ordonanța introduce măsuri specifice privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat.
Prin aplicarea acestei măsuri legislative, personalul didactic și didactic auxiliar a beneficiat de o creștere salarială brută lunară de 1.000 de lei, în timp ce personalul nedidactic va primi o creștere de 400 de lei. În plus, pentru a răspunde preocupărilor exprimate de federațiile sindicale din învățământ, Guvernul și-a luat angajamentul de a include în viitoarea lege a salarizării o mențiune care să stipuleze că salariul de pornire pentru posturile de debutant sau asistent universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie.
S-a ajuns la un consens pentru a stabili o nouă lege a salarizării salariului mediu brut
Acest angajament a fost inclus în formatul obligatoriu pentru orice act normativ, mai exact în nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență 53/1 iunie 2023, care stabilește măsuri referitoare la salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat.
“De majorările salariale prevăzute în prezenta ordonanță de urgență beneficiază personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile de învățământ superior.
În contextul în care România are obligația să respecte jaloanele impuse prin PNRR și având în vedere situația excepțională care a impus adoptarea prezentei ordonanțe de urgență, în urma negocierilor desfășurate între reprezentanții Guvernului și liderii federațiilor sindicale care au declanșat greva generală la nivelul sistemului național de învățământ, pentru a putea asigura deblocarea sistemului de învățământ și respectarea dreptului la educație pentru 3 milioane de elevi, în urma negocierilor Guvern-Federații sindicale, s-a convenit asupra faptului că majorarea salarială acordată reprezintă un avans din creșterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024“, se arată în documentul guvernamental public.
În același document se arată că s-a ajuns la un consens pentru a stabili în noua lege a salarizării salariul mediu brut pentru posturile de debutant sau asistent universitar la același nivel cu salariul mediu brut utilizat pentru calcularea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Implementarea noii grile de salarizare se va face treptat, pe o perioadă de trei ani, cu următoarele creșteri:
1. 40% în primul an
2. 30% în al doilea an
3. 30% în al treilea an.
Ministrul Muncii trebuie să finalizeze grilele de salarizare pe baza reperelor mai sus menționate
În acest cadru, premierul Nicolae-Ionel Ciucă l-a mandatat pe ministrul Muncii, Marius Budăi, inițiatorul Ordonanței de Urgență 53/2023, să continue implementarea angajamentelor asumate în acest sens. Aceasta include finalizarea grilelor de salarizare pe baza reperelor convenite, prin dialogul permanent cu reprezentanții sistemului de învățământ.
Așa cum au promis liderii coaliției de guvernare, Ministerul Muncii va finaliza noua lege a salarizării până la data de 1 septembrie a acestui an. Ulterior, Guvernul o va supune spre aprobare Parlamentului, urmând ca aceasta să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024.
Garanțiile pentru implementarea cu succes a noii grile de salarizare, care a început deja cu majorările aprobate pentru tot personalul din educație la 1 iunie, sunt consolidate și mai mult de formatul de dialog și negociere la nivel înalt în curs de desfășurare, care implică în mod constant liderii coaliției de guvernare.