Greu de definit, greu de cuantificat, însă din ce în ce mai vizibilă şi mai demnă să fie luată în seamă, clasa medie autohtonă se dezvoltă după o formulă proprie.
În opinia sociologului Mircea Kivu, de la Ipsos Interactive Services, clasa de mijloc reprezintă cam 15% din populaţia adultă, adică vreo 2,5 milioane persoane. „Atrag atenţia că definiţia este relativă la contextul economic şi social al României. Clasa de mijloc autohtonă e foarte diferită de cea vestică. Ponderea principală nu o constituie micii întreprinzători, ci salariaţii din domenii de vârf. O altă specificitate este vârsta medie, mult mai redusă la noi“, arată el.
Dimensiunile ei exacte sunt greu de estimat, având în vedere, în primul rând, criteriile diferite de apreciere. „Am încercat să definim clasa de mijloc din România prin intermediul percepţiei asupra propriului nivelul de trai“, spune Daniel Enescu, general manager al Daedalus Consulting. „Astfel, dintr-o serie de cinci afirmaţii, primele două («Veniturile nu îmi ajung nici pentru strictul necesar» şi «Veniturile îmi ajung doar pentru strictul necesar») definesc pătura săracă. Următoarele două («Trăiesc decent, dar nu-mi permit cumpărarea unor bunuri mai scumpe» şi «Reuşesc să cumpăr şi alte lucruri mai scumpe, dar cu restrângeri») definesc clasa de mijloc. Ultima («Am tot ce-mi trebuie, fără să fie nevoie de restrângeri») defineşte clasa bogată“, detaliază Enescu. Potrivit unui chestionar realizat în ianuarie 2008 în mediul urban pe baza acestui chestionar, pătura săracă reprezintă aproximativ 45% din populaţie, clasa de mijloc aproximativ 50%, în timp ce pătura bogată este de circa 5%. „Este foarte probabil ca în mediul rural pătura săracă să fie substanţial mai mare“, adaugă el.
Reţeta locală este uşor trucată
Mulţi ar putea fi miraţi de generozitatea estimărilor de mai sus, pentru că există, încă, tendinţa de a evalua clasa de mijloc autohtonă raportând-o la „surata“ ei occidentală, care posedă, evident, mult mai mulţi bani. Într-adevăr, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, în octombrie 2007, numai 215.000 de angajaţi români câştigau peste 400 de euro net pe lună (sumă, oricum, de câteva ori mai mică decât salariile clasei medii vestice).
Totuşi, nu trebuie uitat că, în 1999, în populaţia ocupată din România existau cam 1,1 milioane de persoane cu studii superioare şi postliceale. În 2005, numărul lor ajunsese la 1,6 milioane, adică mai mult cu aproape 50%. În aceeaşi perioadă, numărul lucrătorilor pe cont propriu din alte domenii decât agricultura, piscicultura sau silvicultura a crescut cu aproape 30% (de la 215.000 la 276.000), iar cel al patronilor aproape s-a dublat (de la 84.000 la 155.000). Şi veniturile lunare ale românilor au crescut semnificativ: de la 145 de euro pe gospodărie sau 53 de euro pe cap de membru în 1999 la 398 de euro pe gospodărie sau 133 de euro pe cap de membru în 2005.
Deşi aparent nu au prea mare legătură unele cu altele, cifrele de mai sus nu fac decât să confirme ceea ce se poate vedea cu ochiul liber: clasa de mijloc din România devine, încet-încet, dintr-o categorie de nişă unul dintre cele mai importante segmente ale societăţii.
„Conceptul este greu de definit, întrucât depinde nu doar de venituri şi puterea de cumpărare, ci şi de aşteptările oamenilor, care la rândul lor sunt legate de modul de trai şi stilul de viaţă. Astfel, între o ţară din Europa de Vest şi una din Europa de Est, veniturile care definesc clasa de mijloc pot diferi substanţial“, explică Daniel Enescu.
Altfel spus, pe lângă un anumit nivel al câştigurilor materiale, membrii clasei de mijloc trebuie să aibă un grad mai ridicat de educaţie (în general, de la studii medii în sus), o cât mai mare independenţă şi siguranţă profesională şi un stil de viaţă activ (implicând, printre altele, concedii şi weekenduri petrecute departe de casă, frecventarea unor evenimente culturale sau practicarea unor sporturi).
Nu trebuie uitat totuşi că, dincolo de cifrele oficiale nu prea încurajatoare, mulţi români au câştiguri de care autorităţile nu au habar. O parte din aceste venituri nefiscalizate se bazează pe deja clasica întrebare „vreţi factură?“. Altele au surse de provenienţă extrem de diverse, de la speculaţii imobiliare la plăţile informale din spitale şi de la mita primită de funcţionarii publici la meditaţiile oferite de profesori. În cele mai multe cazuri, aceşti bani rotunjesc veniturile clasei medii sau îi ajută pe unii dintre concetăţenii noştri, oficial săraci, să ducă o viaţă specifică păturii de mijloc.
„Problema banilor trimişi de afară sau a celor provenind din activităţi ilegale constă în faptul că reprezintă o sursă nesigură şi temporară de venituri“, crede Liviu Voinea, director executiv al Grupului pentru Economie Aplicată.
Economia creşte odată cu clasa mijlocie
Membrii clasei medii sunt clienţii favoriţi ai dezvoltatorilor imobiliari sau ai dealerilor de maşini. Creşterile fără precedent din cele două domenii li se datorează în mare parte. De exemplu, în 2007 s-au vândut 7.000 de locuinţe noi, faţă de sub 2.000 în anul precedent sau au fost cumpărate 315.000 de autoturisme noi, faţă de 66.000 în 2000. Nici bancherii nu au de ce să se plângă: cei din pătura de mijloc se numără printre cei mai fideli clienţi ai lor.
În acelaşi timp, clasa medie românească este cea care a transformat câmpurile de la marginea oraşelor în cartiere de vile, umple mallurile serile şi în weekenduri, pârtiile de schi iarna sau plajele Mării Negre vara şi tot ea se risipeşte în concedii prin toată Europa, de la Bosfor la Atlantic. Deşi în alte locuri clasa de mijloc are un cuvânt greu de spus în viaţa politică sau se implică în activităţi ale ONG-urilor, de la protecţia mediului la ajutorarea săracilor, în România acest lucru se întâmplă mult mai rar. „Discutăm despre oameni care se concentrează mai ales asupra propriei lor cariere şi a loisir-ului“, explică Mircea Kivu.
«Clasa de mijloc autohtonă e foarte diferită de cea vestică. Ponderea principală nu o constituie micii întreprinzători, ci salariaţii din domenii de vârf.»
Mircea Kivu, sociolog, Ipsos Interactive Services
PORTRET-ROBOT
• Veniturile le asigură membrilor clasei medii un nivel de trai cel puţin decent. Investiţiile mai importante (cumpărarea unui autoturism, renovarea locuinţei sau achiziţionarea unui imobil) se fac din împrumuturi bancare.
• Nivelul de educaţie al celor din clasa de mijloc este cel puţin mediu, însă în cele mai multe cazuri, avem de-a face cu studii postliceale sau superioare. Cei din această categorie sunt deschişi spre perfecţionare sau recalificare.
• Stilul de viaţă este, în general, activ, timpul liber fiind petrecut în afara locuinţei (în restaurante, la cumpărături, la cinema sau teatru, în parc sau în sala de fitness) şi, de multe ori, în afara localităţii de domiciliu.
• Aspiraţiile sunt un criteriu important în definirea clasei de mijloc. Membrii acesteia îşi doresc să progreseze atât din punct de vedere material, cât şi spiritual. Ei acordă o mare atenţie viitorului copiilor.
ÎNCEPUTURILE
0% În perioada comunistă, deşi din punctul de vedere al omogenităţii veniturilor marea majoritate a populaţiei constituia un fel de clasă medie, românii cu un nivel de trai demn de această denumire se numărau pe degete.
PRIMELE SEMNE
1% Anii ‘90 au însemnat pentru cei mai mulţi o perioadă de criză economică, însă, tot atunci, o minoritate aproape neglijabilă de întreprinzători şi specialişti a început să înveţe cum poţi trăi atunci când ai bani.
CREŞTEREA ECONOMICĂ
4%-5% După primii ani de creştere economică, s-a putut vorbi în premieră, în România ultimilor 60 de ani, despre o clasă medie suficient de numeroasă pentru a nu părea doar o colecţie accidentală de excepţii.
PREZENTUL STATISTIC
7%-8% Din punct de vedere al veniturilor oficiale, clasa medie din România nu are mai mult de 1,5 milioane de membri (salariaţi, liber-profesionişti, patroni mici şi mijlocii şi familiile lor).
PREZENTUL REAL
15%-20% Având în vedere ponderea economiilor gri şi neagră şi a veniturilor nefiscalizate, se poate estima că, în realitate, clasa medie autohtonă are trei-patru milioane de membri.
VIITORUL APROPIAT
25%-30% Experţii sunt de părere că, până în 2015, clasa de mijloc din România va ajunge să fie compusă din aproximativ cinci-şase milioane de persoane şi că media de vârstă a categoriei va scădea.
VIITORUL ÎNDEPĂRTAT
40%-50% În condiţiile în care creşterea economică va continua într-un ritm asemănător, este posibil ca în 2025-2030 circa jumătate din populaţia României să facă parte din această categorie.
Cei mai mulţi europeni sunt nici bogaţi, nici săraci
Conceptul de clasă medie este diferit de la un continent la altul şi de la o societate la alta. Europa este văzută de mulţi drept un paradis al păturii de mijloc.
O familie scandinavă medie câştigă 5.000 – 7.000 de euro pe lună, una britanică – 4.000 – 6.000 de euro pe lună, iar una franceză sau germană – 3.500 – 5.000. În sudul continentului, veniturile scad (cam 2.500 – 3.500 de euro câştigă un cuplu nici bogat, nici sărac din Italia sau Spania). În mai toate cazurile, familiile de care discutăm deţin o locuinţă, eventual şi o casă sau cabană de vacanţă, şi cel puţin două autoturisme.
Şi obiceiurile familiilor de mai sus sunt asemănătoare, indiferent că este vorba de norvegieni, englezi sau iberici: concedii la distanţă cât mai mare de casă, practicarea activităţilor sportive, frecventarea instituţiilor culturale, servirea mesei de mai multe ori pe săptămână în afara casei şi aşa mai departe. Din acest punct de vedere, se poate spune că în cadrul clasei de mijloc din Europa se manifestă o simetrie comportamentală cvasi-generală, dictată de asemănările culturale şi de nivelul de trai.
Asta şi pentru că, spre deosebire de societăţile emergente, diferenţele de venituri sunt mult atenuate în vestul continentului nostru. De exemplu, un muncitor din nordul Italiei câştigă circa 1.000 de euro net lunar, în timp ce supervizorul său încasează 1.200 – 1.300 de euro, un inginer din aceeaşi fabrică primeşte 1.500 – 1.700 de euro, un middle-manager – 2.000 – 2.500 de euro, iar managerul general rareori depăşeşte 3.000 de euro lunar. Lucru care face ca o bună parte din cei enumeraţi mai sus să aibă un stil de viaţă asemănător. Se estimează că membrii clasei medii reprezintă, în Europa Occidentală, între 60% şi 90% din populaţie.
O treime din americani, în clasa medie
Şi dincolo de Ocean marea majoritate a populaţiei tinde să se considere membră a clasei de mijloc. Însă, în realitate, nu este chiar aşa: şi pătura bogată, şi mai ales cea săracă sunt mult mai întinse decât în Europa. În cazul clasei de mijloc din Statele Unite, veniturile sunt principalul criteriu de separare. În general, se consideră că familiile americane ce câştigă peste 3.000 de dolari (circa 2.000 de euro) pe lună pot fi încadrate în această categorie (reprezentând cam 35% din populaţie). Familiile cu venituri între 5.000 şi 15.000 de dolari (circa 3.500 – 10.000 de euro) pe lună fac parte, potrivit experţilor, din aşa-numita „upper-middle class“ (cam 15% din populaţie). Alte surse susţin că ponderea clasei de mijloc în populaţia SUA este de 47-49%.
În ţările în curs de dezvoltare din America sau Asia, veniturile se distribuie altfel şi, dacă pătura bogată („upper class“) are dimensiuni relativ similare (1-2% din populaţie), clasa medie este mult mai slab reprezentată.
