Produsul intern brut al României se menține pe o creștere ușoară, însă evoluția industriei și a construcțiilor, la pachet cu deficitul bugetar și cel comercial, oferă motive de îngrijorare. Potrivit lui Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România, o analiză mai atentă a datelor economice arată că unele sectoare ar putea începe toamna de pe o poziție vulnerabilă.
Economia României a oferit al doilea cel mai bun ritm de creștere anuală din UE, în trimestrul al doilea, de 2,7% pe date ajustate sezonier, după Irlanda. Avansul a fost de 0,9% față de trimestrul trecut, comparativ cu un salt trimestrial în T1 față de T4 2022 de 0,5%, conform datelor revizuite de INS. Potrivit lui Claudiu Cazacu, diferențele notabile între seria brută și cea ajustată sezonier ar putea lăsa totuși loc unor revizuiri ulterioare.
„Imaginea economiei schițează o potențială pierdere de viteză în perioada următoare, ducând la o revizuire a estimării pentru întregul an. Consumul este frânat de dobânzile ridicate comparativ cu anii trecuți, dar și de multe incertitudini, iar industria pierde tracțiune”, precizează analistul XTB România.
Producția industrială s-a contractat cu 2,1% față de luna mai
Producția industrială s-a contractat cu 2,1% în luna iunie față de mai și cu 6,4% față de aceeași lună a anului trecut. A fost a șaptea cea mai mare scădere industrială din Europa, unde ritmul lunar a fost de +0,4% , iar cel anual de -1,2%.
Chiar dacă sectorul serviciilor profesionale, pentru companii, încă susține economia locală, iar agricultura poate contribui favorabil în perioada următoare, turația mai slabă a altor sectoare nu aduce motive de optimism. Autorizațiile de construire au scăzut în iunie cu aproape 25% față de aceeași lună din 2022, iar apetitul pentru domeniul imobiliar e temperat de incertitudini privind economia şi impozitarea. Având în vedere convergența IRCC – ROBOR la trei luni în zona 5,7 – 6,4%, niveluri ridicate față de anii trecuți, dar şi creşterile așteptate de taxe, e posibil ca presiunea pe sectorul construcțiilor și cel imobiliar să se mențină.
Trebuie rezolvată problema deficitului bugetar
Potrivit analistului XTB, deficitul bugetar al României, mai mare decât estimările, impune ajustări semnificative.
„Piețele au deocamdată răbdare, așteptând noul pachet de măsuri fiscale. Însă calmul de vacanță nu ar trebui să ne inducă în eroare, iar apropierea de septembrie aduce câteva realități dure: cursul de schimb și dobânzile ar putea prelua povara corecției, în cazul în care alte pârghii fiscale de ajustare nu sunt folosite. Asta a transmis recent guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, fără a asocia un interval de timp pentru aceasta”, subliniază Claudiu Cazacu.
Pentru moment, o scădere a dobânzii de referință nu se află pe masa posibilităților. Avertismentul vine chiar în sensul unor majorări impuse de piață, dacă alte decizii nu vor fi suficiente.
„O scădere de viteză a economiei, investiții reduse și o povară fiscală mai mare, impusă de condițiile bugetare delicate, ar însemna că, în anumite sectoare, perioada următoare s-ar putea resimți ca o recesiune. Incertitudinile din plan extern, adăugate nevoii de a corecta dezechilibre (deficit bugetar și de cont curent) impun măsuri de re-echilibrare bine calculate. În lipsa acestora, o schimbare bruscă a abordării piețelor ar aduce costuri economice semnificativ mai ridicate”, consideră analistul XTB România.
Semne care invită la prudență
Creșterea recentă a prețului gazului natural este urmărită cu îngrijorare în Germania, partener comercial important al României. Piața a răspuns la grevele care au afectat livrările de gaz natural lichefiat din Australia. Germania, care se luptă încă cu efectele energiei ultra-scumpe de anul trecut, riscă în continuare recesiunea, după o stagnare în trimestrul al doilea. Industria se află în contracție puternică și nu e clar dacă serviciile, aflate pe creștere, pot tracta economia în afara zonei de risc.
În China, după exporturi, și vânzările cu amănuntul au surprins negativ piața, înregistrând un avans sub așteptări – 2,5% față de 4,5%. În plus, piața dificilă a muncii creează provocări serioase tinerilor. Oprirea publicării seriei de șomaj în rândul acestei categorii sporește preocuparea investitorilor.
Totodată, sistemul bancar a provocat agitație pe bursa chineză, știută fiind amploarea fenomenului de investiții în produse financiare nereglementate, în condițiile în care o instituție a oprit plățile produselor financiare vândute. În acest context, investitorii chinezi au lansat o avalanșă de întrebări către firme listate pentru a verifica expunerea la firma aflată acum în dificultate, Zhongrong. Recomandarea autorităților pentru fondurile mutuale de a restricționa vânzările nete nu asigură confortul necesar.
Data trecută când s-a întâmplat același lucru, indicele din Shanghai a continuat să scadă, pierzând 10%.
În SUA, temperatura mediului politic a crescut odată cu punerea sub acuzare a fostului președinte Trump. Indicii bursieri au continuat miercurisecvența descendentă, fiind în a treia săptămână consecutivă de scăderi. Rezerva Federală vede suficiente riscuri dinspre inflație pentru a păstra deschisă posibilitatea unor noi majorări de dobândă.