Viorica Dăncilă a obţinut, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, cel mai slab scor al unui candidat PSD din istoria post-decembristă. Social-democraţii încearcă totuşi să salveze aparenţele şi caută orice motiv de laudă, aşa cum se poate observa şi din reacţia soţului Liei Olguţa Vasilescu.
Europarlamentarul PSD Claudiu Manda, soţul Liei Olguţa Vasilescu, laudă organizaţia PSD Dolj pentru rezultatele obţinute în turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidenţiale, cu toate că, la nivelul întregii ţări, scorul obţinut de Viorica Dăncilă a fost unul dezamăgitor.
Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Claudiu Manda spune că organizaţia din Dolj a adus cele mai multe voturi, ca număr, respectiv 138.855, iar alegerile au fost câştigate în 78 de localităţi din judeţ, în 10 din ele chiar cu peste 70%.
“Deşi nu am câştigat 50% + 1 din voturile electoratului pentru candidatul nostru, vestea bună este că PSD Dolj este pe locul 8 la nivel naţional între organizaţiile judeţene social democrate şi pe primul loc la număr de voturi aduse candidatului Viorica Dăncilă, 138.855 (48,21%).
Am câştigat alegerile în 78 de localităţi din judeţul Dolj, în 10 dintre ele cu peste 70%, în 30 de localităţi cu peste 60% şi în 38 cu peste 50%, asta însemnând că PSD Dolj rămâne principala forţă politică şi suntem pregătiţi să câştigăm alegerile locale.
Le mulţumim doljenilor care ne-au acordat votul de încredere şi echipei PSD Dolj pentru implicare!”, a scris Claudiu Manda pe pagina sa de socializare.