Claudiu Năsui, fostul ministru al Economiei, consideră că noile soluții pentru reducerea facturilor la energie electrică și gaze naturale sunt INEFICIENTE. „Prea puțin, prea târziu”, a spus acesta.
Claudiu Năsui susține că vinovată pentru situația actuală este coaliția guvernamentală, care ar fi putut preveni „dezastrul” din toamna lui 2021.
„Această coaliție nu a luat măsurile pe care ar fi trebuit să le ia în octombrie anul trecut, pentru a preveni acest dezastru.”, susține acesta.
În opinia sa, „cauza acestei crize nu este liberalizarea, cum foarte fals s-a spus.”
USR a anticipat criza din iarnă
De asemenea, vicepreședintele USR a explicat că existau soluții pentru evitarea scumpirilor facturilor de mult, propuse de USR, însă nu au fost luate în calcul.
„Soluțiile existau și USR are chiar un proiect de lege pentru lucrurile acestea și le-a spus și la momentul acela și mă bucur să văd că au ajuns și ei la concluzia asta în cele din urmă. Toată bulibășeala asta cu facturile și cu recalcularea facturilor se întâmplă și din cauză că schimbările s-au produs intempestiv, cu o birocrație imensă și furnizorii nu au putut să-și ajusteze softurile de emitere a facturilor, cum evident că nu poți să faci lucrurile de azi pe mâine, doar pentru că faci tu o lege pe genunchi”, a spus acesta.
Acesta a adăugat că soluțiile respective erau simple și nebirocratice și ar fi ajutat milioane de români, doar că „PSD și PNL nu au vrut să le implementeze. Soluțiile erau să reducem partea pe care statul o ia din preț, taxele pe care statul le impune în prețul energiei.”
Năsui: „Iarna viitoare va fi mai grav”
Fostul ministru al Economiei anticipează cu pesimism că iarna viitoare va fi și mai grea pentru români deoarece autoritățile române „iau măsuri prea târziu.”
„Efectul (noilor măsuri-n.r.) va fi mic. Până la urmă, problema este una de durată. Ei iau măsurile astea prea puțin, prea târziu și iarna viitoare va fi mai grav”, a explicat acesta la RFI România.